În noaptea asta te aştept să vii!
Îţi scriu cu stele versuri argintii,
Te strig cu glas de clopot de izvor...
Nu simţi, de tine, cât îmi e de dor?
Sunt stele căzătoare ce se sparg ,
Căzând timid, pe-al frunţii mele prag.
Tu te-ai oprit pe geana desfăcută
Ce am primit-o de la tine dar de nunta.
În nemurirea ta tulburătoare,
În iris dezgolit de trandafiri,
Mi-ai oferit săruturi de culoare
Şi caste constelaţii de iubiri.
În galaxii de strofe, plâng castanii...
Sub floarea lor,de-un timp, am adormit,
Căci au trecut ca o furtună anii
Şi frumuseţea vieţii a pierit.
Nu mă mai cauţi să-mi oferi iubire;
Sărutu-mi rătăceşte-n univers ...
Oferă-mi doar un strop de fericire
Să pot sa dau vieţii mele sens!
Adorm tăcut la margine de lume;
Străin călăuzit de paşi de dor...
Ma cheamă glasul de îngropăciune
în labirintul morţii să cobor.
Tu nu-mi mai cauţi paşii, nici privirea...
În suflet cav, destin, te-ai îngropat...
De ce sa te condamne omenirea,
Când eu, din disperare,te-am iertat?
De ce în pumnu-mi, lacrima-ţi să cadă?
E tulbure si plină de nimic...
Ai rătăcit pe lespedea de piatră...
Departe eşti...Zadarnic te mai strig!
Vino şi frânge ramura tâcerii!
Presară trandafiri în gândul meu!
Aceeaşi fi-va lacrima durerii
Şi-acelaşi trup de piatra fi-voi eu.
Ai oferit pe-un strop de nemurire
Mormântul gol, de lacrimi presărat...
Poem rămas la margine de viaţă
Şi-n clipa cea din urmă te-am strigat.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23

Comentarii