Cu sufletu-nghețat stihia vine
Din recile abise planetare,
Lovește totul cu încrâncenare
Și albă zboară către zări străine.
În urma ei lucioase trotuare,
Nu trece om , țipenie de jivine,
Căci nu poți merge fără a te ține
Și grei ți-s pașii, pietre funerare.
E totul alb și totul e urgie,
Un ger flămând îți roade chiar și osul
Și vântu-ți scoate dinții din gingie,
Iar de vorbești se congelează glasul.
E vuiet alb pe tot cuprinsul țării
Din creștetul de munte-n largul mării.
Ioan Friciu, Ianuarie 2018
-->
Comentarii
Un tablou frumos și sugestiv, încât simt colii ierni cum mă mușcă! Felicitări!