În recea ceață luminată de Lună,
zboară-n cer stoluri de stele,
Peste pădure un strigăt răsună,
lungi mai sunt iarna nopțile.
Pădurea pare atât de adormită,
cărarea dispare este tot mai albă,
Cântecul vântului rece ascultă,
pe geamuri strălucește o salbă.
Fulgii de zăpadă înfloresc în noapte,
cade zăpada, ninge frumos ca în vis,
Un zgomot de zurgălăi departe,
pe geamul înghețat adesea am scris,
Printre brazii plini de promoroacă,
zboară multe flori mari de lumină,
Vântul printre fulgi încă se mai joacă,
ascult a iernii minunată doină.
Arde focul, tremură stelele-n cer,
vântul sălbatic tremură în zare,
Șuieră tare crivățul, este mai ger,
un vuiet printre nămeți în depărtare.
Mi-s dragi gerurile iernii dezlănțuite,
scrie cerbul povestea iernii în omăt,
Pe geamurile casei frumos înflorite,
se aude al pădurii înghețat geamăt.
O noapte rece, luminată de Lună,
șoaptele calde ajung mereu la inimă,
Iarna zăpadă multă pe munți adună,
cade un fulg mai speriat pe palmă.
Ninge frumos, ninge mai cuminte,
văzduhul își mișcă perdeaua înghețată,
De iernile copilăriei îmi aduc aminte,
pe cer stoluri mari de stele se-arată.
19,01.2020
-->
Comentarii
Îmi este dor de iernile copilăriei...
Frumos!
FELICITĂRI!
Minunate versuri!
Cu multă admirație!