Zgâlţâit cu putere
într-o învălmăşeală de gânduri
ce se ciocneau unul de altul
cu inima chinuită,
se descoperea mai bolnav de dragoste
cu ochii adânciţi ce-şi pierd lacrimile
făcând să i se rostogolească
vorbele din gură,
înaintând la lumina felinarului
din închipuirea minţii sale simple,
cufundat în serenitatea cărunţiei sale,
sfredelind cu ochii
în stare să fixeze fără o expresie
noaptea ce nu era vântoasă,
nu intra cu aer umed şi îngheţat
să aprindă mintea care de dimineaţă aţipise.
Izbucnea în strigăte de bucurie…
-->
Comentarii
te imbratisez Lenus, multumesc
Frumos poem