STRINGUL!

STRINGUL

5.03.2020

          Destul de recent o doamnă deosebită m-a anunțat că soțul dânsei a plecat la spital cu probleme grave. Avea un deget infectat pentru care i s-a făcut și biopsie și o stare generală extrem de proastă, fiind foarte slăbit în urma infecției generalizate și a faptului că organismul lui nu mai avea puterea să lupte cu boala pentru a se însănătoși.

          În acel moment am făcut o serie de măsurători și rezultatul a fost jalnic. Domnul avea chakrele blocate la bază, avea un nivel energetic, măsurat în unități vibraționale Bovis, sub limita supraviețuirii și chiar m-am mirat cum a putut să coboare din apartament și să se suie în mașina care l-a dus la spital. Din punct de vedere psihic am înțeles că era complet căzut. Chiar nu mai știam ce să fac pentru a-i ameliora situația.

          Am apelat și la soluția extremă de a-i face o energizare cu ajutorul instrumentelor pentru tratarea la distanță dar subconștientul dumnealui nu a acceptat niciuna din cele unsprezece tipuri de energii disponibile pentru astfel de cazuri.

          În acel moment, când nu mai vedeam nicio soluție, șefa ghizilor din capul meu, a spus un singur cuvânt: stringul! ( la fiecare grad de Maestru, prin inițiere, am primit în cap câte un ghid, virtual , pentru terapia în care am fost ințiat).

          Evident că am înțeles imediat ce dorea să spună deoarece zilnic mă ocup de măsurarea și tăierea stringurilor pentru copii cu anumite dizabilități. Dar, m-am gândit eu, ce problemă de acest fel ar putea avea o persoană în etate, soț și bunic și despre care am avut tot timpul senzația că are o viață perfect obișnuită și respectabilă. Totuși am măsurat și surpriza a fost pe măsură: avea un string înfipt în spate !

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest termen, aici este vorba de un gând materializat într-un fel de cordon de energie negativă cu care anumite persoane își atacă țintele cu scopul de a le distruge. Aceste cordoane pot fi singulare sau într-un număr de patru, cinci sau chiar mai multe. Dacă persoana care emite o face sistematic cu perseverență, atunci stringul devine multifilar și creează un fel de cablu împletit. Cu cât insistența persoanei emintente este mai mare și mai de durată, acest cablu capătă o grosime substanțială ajungând pana la zece centimentri în diametru. Există și variante extrem de slabe de astfel de stringuri dar acelea sunt involuntare și pot dispărea după câteva zile. Cum ar fi de exemplu, o discuție cu cineva pe stradă sau în autobuz și persoana respectivă emite, chiar inconștient  spre tine un gând negativ.

          În cazul nostru am mers mai departe și am măsurat dacă este din această viață sau dintr-o viață anterioară cum se mai întâmplă frecvent. Rezultatul a fost că este din această viață. După ce am mai primit unele informații am căutat să aflu vechimea acestuia. Răspuns: peste patruzeci de ani! Bineînțeles că următoarea întrebare a fost dacă stringul provenea din gândirea unui bărbat sau a unei femei. Răspuns: era emis de o femeie ! Vârsta: peste șaizeci de ani. Starea: în viață!

          Lucrurile se complicau pe măsură ce creștea numărul informațiilor. Întrucât nu mai aveam ce informații să aflu am început procedura de  înlăturare a acestuia. De-a lungur carierei, am fost nevoit, aproape zilnic să tai astfel de stringuri și nu am avut nicio problemă. O singură dată am întâlnit un string cu o mare rezistență de parcă ar fi fost făcut din fire de liță adunate în buchet.

          Pentru tăierea unui string trebuie să ai capacitatea de a aduce,virtual, chiar în fața ta, de oriunde ar fi, persoana pe care vrei să o eliberezi, în mărime naturală, să o așezi cu partea stângă spre tine și apoi să parcurgi procedura de tăiere cu care ai fost inițiat. Pentru mine este mai simplu deoarece eu m-am nascut „ defect” și „ văd ” efectiv stringul pe care trebuie să îl tai.

          Așa că „l-am așezat” pe domnul cu problema în fața mea, am  ridicat mâna și am început formulele de tăiere invocând pe Arhanghelul Mihail, iar în acest timp mâna mea cobora foarte lent paralel cu spatele persoanei. Scopul acestei mișcări este de a simți și „ vedea” în timp util stringul respectiv. În multe cazuri, chiar majoritatea, firul stringului este atât de subțire încât, dacă nu ești atent, doar îl mângâi ca pe firele unei blăni dar nu îl tai.

Acum nu a fost acest caz, era ceva ce nu am mai întâlnit niciodată.

          Parcă am lovit un cablu de oțel. Acesta este momentul în care eu văd stringul. Chiar m-am oprit puțin, deoarece ceea ce vedeam depășea cu mult ceea ce mă așteptam să fie. Acolo era, pur și simplu, un odgon împletit din sute și mii de fire care păreau a fi dintr-un material indestructibil, ceva ca oțelul sau ca o fibră de sticlă specială. Desigur că am fost pregatit și pentru această situație dar nu am avut ocazia până acum să pun în aplicare procedeul. Am trecut la tăierea în bucățele mai mici cu alte instumente din dotarea mea de Maestru și pe măsură ce reușeam să desprind o bucată îi făceam vânt în Univers. Cu timpul, extrem de scurt, că nu ai timp de glumă, pentru că orice pauză pune toate bucățelele la loc, am reușit să creez un gol, destul de mare, de circa patru centimentri între cordonul principal și radăcina lui. Pe moment am fost foarte mulțumit și credeam că problema este ca și rezolvată, habar nu aveam ce va urma.

          Am reușit, în continuare, să împing cordonul tăiat la o distanță apreciabilă încât să nu-și mai „simtă” rădăcina care a rămas înfiptă în spatele domnului. Menționez că în tot timpul aceste operații, persoana în cauză nu știe ce se petrece și poate face orice activitate dorește. Eu nu îl deranjez cu nimic.

          Inițial am crezut că scoaterea rădăcinii va fi partea cea mai ușoară și am apucat-o cu mâna dreaptă trâgând ușor. Nimic! Am tras mai tare , tot nimic. Atunci am pus și mâna stangă pe ea și am tras, iar nimic. Atunci, în disperare de cauză, l-am întors pe domnul virtual cu spatele la mine, i-am proptit un picior în spate și am început să trag cu prudență. Problema era ca această rădăcină să nu se rupă și bucăți întregi să rămână în corpul omului că nu aveam cum să le scot de acolo. Pe măsură ce trăgeam am văzut cum rădăcina începe să se smulgă din corp și făcea un fel de scurt circuit cu scântei de fiecare dată când unul dintre firele care o compuneau se elibera și sărea în aer. Acum a fost momentul cel mai delicat în care fir cu fir, fiind de lungimi diferite, în funcție de anul în care s-au înfipt, presupun, ieșea din corp și se zbătea în aer dezorientat. Nu este deloc plăcut să vezi așa ceva! Cel puțin așa cred eu și mai ales să ai responsabilitatea efectuării unui astfel de procedeu atât de delicat.

          La final, am scos toată această rădăcină, unică în cariera mea de terapeut și chiar în clipa în care și ultimul fir a ieșit din corp și nu a mai existat niciun fel de legatură, după patruzeci de ani, chiar în mâinile mele s-a dizolvat brusc și a dispărut. Am aflat ulterior că persoana emintentă este o fostă iubită din tinerețea domnului și care, probabil, și-a dedicat intreaga viată acumulării de gânduri negative cu adresă clară.

          A fost o experiență extrem de interesantă care m-a dus cu gândul la copiii cu anumite dizabilități care trag după ei, din viețile anterioare, câte un buchet de stringuri fără ca cineva să le observe și mai ales să le poată tăia. Domnul meu a avut noroc datorită încrederii soției sale care a apelat la mine.

          Imediat după îndeplinirea acestui procedeu, energia domnului, care inițial am spus că era la cel mai jos nivel, a început să crească vertiginos depașind cu mult chiar persoane sănătoase. Din măsurători a rezultat că este dispus acum să accepte transferul pentru orice tip de energie cu precădere Karmică. Refuzul inițial a dispărut în totalitate, ceea ce dovedește o foame teribilă de energie. A plecat din spital, a ajuns acasă, a cerut de mâncare și a dormit foarte bine. În monitorizarea din zilele următoare a depășit energia de 100 000 de unități vibraționale Bovis ajungând aproape de capacitatea pe care o putea suporta în acest moment la 150 000 de UVB. Totul se vindecă în corpul lui și sunt sigur că analizele vor fi foarte bune.

          În încheiere nu pot totuși să nu mă întreb câte persoane au astfel de probleme, fără sa fie conștiente de existența lor și târăsc după ele  acest gen de stringuri, uneori ani de zile,  când această problemă se poate diagnostica de un specialist, de la distanță și se poate elibera prin tăiere, exact în cinci minute.

Problema este similară cu a celor care dorm pe noduri ale Rețelei Hartmann sau care au chakrele de bază blocate și practic nu sunt cu picioarele pe pământ. Lumea energiilor este invizibilă dar, în cele mai multe cazuri, este mai reală decât realitatea percepută.

 

 

 

 

 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Aurora Luchian a comentat la postarea de pe blogul Aurora Luchian Nu mă judeca - autor Aurora Luchian
De ce ați șters comentariul ?!
Acum 7 ore
Un obicei neortodox de Paști, pâinea stropită cu vin – Chilia „Buna-Vestire” prin Cronopedia
Sursă: Un obicei neortodox de Paști, pâinea stropită cu vin – Chilia „Buna-Vestire”
Acum 17 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – BISERICA DE LA BORZEȘTI, SAT APARȚINÂND MUNICIPIULUI ONEȘTI, JUDEȚUL BACĂU în Hobby-Club Cronopedia
Acum 19 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
La temelia începuturilor multor fapte mai de seamă, a multor clădiri mai mari, a multor sate ori…
Acum 19 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Piața Academiei, denumire veche - Piața Brătianu, denumire actuală - Piața Universității, este o…
Acum 19 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024
Ioan Muntean - Panorama literară, mai
04. (poezie, cyberpoem)…
ieri
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - Dragostea poate fi respirată în Cronopediada grup
ieri
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - Dragostea poate fi respirată în Cronopediada grup
""
ieri
Ioan Muntean – Dragostea poate fi respirată prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – Dragostea poate fi respirată – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024
Ioan Muntean - Panorama literară, mai
04. (poezie, cyberpoem)…
ieri
Nitu Constantin a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - bărbat
Bună ziua! La mulți ani!Sărbători pascale în liniște și pace! Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului…
ieri
Nitu Constantin a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - bărbat
""
ieri
Mai Mult…

POEZIA SUFLETULUI

 Mi-e sufletul o poezie,Și poezie tot culeg.Pe coala albă de hârtie,Cuvintele cu grij-aleg.Din praf de luna și din stele,Le iau în noaptea selenară,Le scutur ... mă îmbrac în ele,Pe Pegas urc și zbor ... și zboară ...Văd lumea toată ... o poveste…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 9
-->