Pe sub o punte legănându-se,
trecea râul de sare
spre ţinuturile ratăcite de timp
cu pietre aşezate la răscruci,
drumurile purtau numele lor.
Prin mine se scurgeau temeri ciudate,
vertebrele-mi ardeau topite pe jar
şi nici urmă de durere,
mai degrabă un fior rece pe spate.
Sub cerul abrupt
vedeam păsări mai retrase
prin copacii cu miros nedesluşit
şi pe coaja lor
săgeţi încifrate cu semne.
Din unghi lumina se desfăcea
prindea verdele pulsând
un zâmbet sticlos
care taie clipele-n două
de se naşte infinitul
-->
Comentarii