Sub un copac înflorit

[Nicolae Valareanu Sârbu]

S-a făcut atât de târziu în uitare
că n-am timp să pun gândurile-n cuvinte,
se lasă noaptea ameţită de tăceri
şi femeia are acum somnul uşor,
învelit în frunzele tinereţii pe care le visează,
le cheamă la ea să-i foşnească-n iubire,
dar rămân pe malul unei ape fugărite de vânt
ca într-o raclă acoperită de giulgiul toamnei.
Râul n-are astâmpăr şi roade din maluri
iar femeia cu darul vorbirii îmi stoarce mirarea,
în venele nopţii întunericul se retrage-n unghere,
lumina rămâne aprinsă în ochii la stele
şi tot ce se mişcă capătă umbră de arătare,
trece mai departe ca o nevăzută fantomă
ce trezeşte mai multă teamă decât închipuirea
în care cu toţii ne pierdem.
Pânze de ceaţă se ţes peste văile adânci
şi se ridică străpunse de razele soarelui,
sub un copac înflorit,
păsările-mi cântă cu vioara unui poem
în cuvinte ce luminează chipuil angelic al femeii
ce se aşază dezinvolt în iarbă.

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]