Privesc imensitatea cerului albastră
Printre picături ce-mi bat tare la fereastră
Alerg prin zbateri hoinare de gânduri
Suflete câte mai trebuie să înduri.
Nu ţin cont de timp, nici de secundă
Ştiu, trece pe lângă mine ca o undă.
Pe aripi de porumbel vreau să zbor
Sunt eu, picătura ta mare de dor.
Într-o clipă nebună ,ce trece aştern
Slovele din poezii se odihnesc etern.
Suntem clipele pline de mister fără cuvinte
Rupem tăcerea le avem numai în minte.
De umbra luminii care ne dă de ştire
Vom fi acoperiţi de cascada mare a iubirii.
Suflete fericite se liniştesc în patimi,
Nu vrem să ne mai privim printre lacrimi.
Privesc cerul albastru fără nici un nor,
Sorb cu sete din cupa plină de dor.
Azi pictez fericirea cu albastrul ochilor mei
Altă culoare am învăţat când am privit ochii tăi.
Se-nalţă peste cer, un strop, o mângâiere
Deschid ochii mari, simt a iubirii adiere.

Comentarii