Suflet de copil

1979400663?profile=RESIZE_320x320

Copilăria cea mai frumoasă și îndrăgită etapă a vieții, pe care cu siguranță nu o vom putea uita niciodată. Aș vrea să fiu din nou copil și copil să rămân deoarece în perioada copilăriei nu aveam griji,  aș vrea să fiu din nou acel copil care se juca în fiecare zi cu prietenii săi de dimineață până seara. Atunci internetul nu făcea parte din viața mea, atunci alergam pe un câmp plin de flori numit după stradă, Hipodrom. Nu aveam nevoie de telefon ca să mă întâlnesc cu prietenii, râdeam din toată inima când cineva spunea o glumă. Ascultam cu sufletul la gură când un prieten cânta la chitară sau ne spunea o poezie.Îmi place să cred că în sufletele noastre se ascunde un copil, cu un zâmbet inocent, pur ca albul unui trandafir. Am împodobit cărările vieții cu zâmbetul copilăriei plin de inocență. Sunt câteodată copilul care privește pe fereastră la anotimpul alb și zâmbește.Copilul care se bucură de fulgii de nea, în călătoria lor spre pământ. Acel copil care simte magia care îl înconjoară şi care încearcă să o înțeleagă. Copilul care visează că zboară deasupra tuturor, alături de creaturi fabuloase. Ochi frumoși, zâmbet ștrengar , un chip luminos ca o floare. Orice copil are un nume și un loc în această lume, orice copil a silabisit cuvântul mamă în limba lui, orice copil a avut un leagăn și o poveste. De multe ori am călătorit într-o barcă imaginară, de multe ori am fost acolo sus pe munte aproape de cer. Mi-e dor de momentele când plângeam pentru o jucărie, când cădeam din fugă și aveam genunchii plini de lovituri.  Râdeam și alergam după fulgii iernii, alergam printre valurile mării, nu țineam cont de filele din calendar. Copilăria este o filă dintr-o poveste printre zâne,  cai înaripați, zmei, Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, Neghiniță, Domnul Goe... Alergam pe "Ulița copilăriei",  printre personajele lui Ionel Teodoreanu.În interiorul sufletului nostru se va ascunde mereu un copil puțin mirat de tot ce vede în jur. Mereu îl aștept pe Moș Crăciun, desfac sacul și mă bucur de tot ce primesc, câteva portocale, câteva smochine și multă iubire. Deseori când stau în hamac urmăresc zborul unui fluture printre florile din grădină. Zâmbesc, vreau să mai fiu puțin copil și să alerg după un fluture. Copilul cu cireșe la urechi, are în suflet aroma vechilor povești și vorbele calde ale bunicii. Aveam visele strânse într-o gentuță mică, roșie printre multe creioane colorate.Copilul din mine a supraviețuit  printre problemele vieţii. Trebuie să îl găsesc mereu  pe copilul din mine printre multe jocuri, să îl însoţim unde mă conduce el, să îi ascult dorinţele, visele, să îl hrănesc cu fericire. Copilul din mine nu o să piară niciodată…
Copilăria este eternă…

 

Un zâmbet gingaș,

doi ochi albaștri, senini,

Moș Crăciun Vine!

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Am citit cu emoție și bucurie! Un text bun, de o sensibilitate profundă! Prețuire autoarei!

Acest răspuns a fost șters.
Nitu Constantin a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - oaie (2)
Mulțam, camarade!
1 oră în urmă
Nitu Constantin a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - oaie (2)
Acum 3 ore
Nitu Constantin a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - oaie (2)
Acum 4 ore
Nitu Constantin a comentat la postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - oaie (1)
Mulțumesc, camarade! Partea a doua are mai multe....Cadou:…
Acum 4 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Povestea lui Latif de Jorge Bucay în Fabulator Temporis ~ Club
Acum 8 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
A.C.S. Bucovina Pojorâta este o echipă de fotbal din comuna Pojorâta, județul Suceava care în…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
 Foișorul de foc este o veche clădire din municipiul Caracal, județul Olt, mărturie al unui anumit…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție
ȘCOALA ROMÂNEASCĂ DE LA SATCopiii stau în careu ca la paradăȘcoala este gata peste ei să cadăDin…
Acum 9 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4189. tema: femeia
Tema: ȘCOALA (din noul set de 10)
Acum 10 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4189. tema: femeia
Rime: noutate / necazul
 
CU OCHI ŞI CU SPRÂNCENE
 
C-a sărit iarăşi pârleazul,
Nu ar fi o noutate,…
Acum 10 ore
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
  FEMEIA Femeia e abecedarulPe care-atât  ţi l-ai dorit,Dar când cu ea te-ai pricopsit,I-ai trage…
Acum 10 ore
Victor Bivolu a postat o discuție
ULCIORUL NU MERGE DE MULTE ORI LA APĂCă n-are moralitate,Demult nu e noutate,Dar azi l-a lovit…
Acum 10 ore
Mai Mult…
-->