Cerul tot mai mult se stinge, parcă-i trist şi încruntat,
Orizontul e un sânge de la soare-nfierbântat;
Luna-ncepe să apară cu luminile încete
Şi m-anunţă c-o să vină muza mea, cu negre plete
Preafrumoasa noapte-albastră se întunecă mai tare,
Stelele îşi sting lumina, alungate de-o suflare;
Prin ascunsul întuneric se aude un suspin...
Glasul ei suav şi dulce îmi şopteşte: " Iată, vin!"
Îmi apare ca o zee la fereastră-n miez de noapte,
Păru-i cade valuri, valuri printre şoldurile coapte;
Ca o umbră nevăzută, peste trupul meu se lasă,
Murmurând tainice vorbe, cu un sân pe el se-apasă...
Iată că apar şi zorii, mă trezesc din nou la viaţă,
Vălul ei, zburând spre aştri, de-o steluţă se agaţă;
Râul, murmurând cuvinte, trece lin ducându-i dorul,
Soarele-i arată calea, ocrotind spre casă zborul!
-->
Comentarii