Erai mai frumoasă decât o părere
Tu Esența negațiilor
A tot ce am iubit și am respins
Și chiar mai dulce de atât.
Erai un anotimp în patru nuanțe,
Cea căreia îi strigam
Toamnă, venerată Doamnă!
O primăvară lăsată în secret
Sub talpa unui pas de iarnă târzie,
O Ea visată de verile noastre negate
Și, da! Erai mai frumoasă decât aici
în linii care te traduc doctrinei mele,
principiului de a nu fi
ori te sacrifică idolatriei
Fii blândă și nu dispărea, încă,
din eșecurile unui Prometeu abia născut
Erai mai frumoasă, știu,
înainte ca un infinit neatent
să mă scape aici
doar pentru a mă lăsa pradă
unui infinit de apoi
Erai mai frumoasă înainte
să visez veșnicia
Și mai frumoasă
după ce, crezând că îi pierd iluzia,
am știut că nu mi-ar fi folosit
Erai frumoasă înainte să fiu eu frumos,
când săgețile rugului
aspirau cu sete mulțimea de umbre
Și mai frumoasă puteai să fi fost
când am știut că veșnicia
Nu ni s-a împărțit egal
Dar cea mai frumoasă ai fost
Când am aflat că nu pot înnoda orizontul
Pentru a mă regăsi
pe obositoarea cale a infinitului
Cea mai frumoasă lacrimă
Și cea mai târzie îmbrățișare
Cei mai ultimi noi
într-un amurg necunoscut...
Cea mai frumoasă din ce ai fost
ori ai putea să fii
Cea mai frumoasă din nodul orizontului
Și din lipsa infinitului
Frumoasa mea neveșnicie
Perfecta neîmplinire
Și armonia în eternul Tu
Apoi, cu sau fără voia antieternității,
Ești frumoasă că ești
Că iadul și raiul te combat
spre a-și disputa simpatia-ți
...și, mai ales, cea mai Frumoasă
...
-->
Comentarii
Superbe versuri...Felicitări!