Motto: „sunt liberă
fluturii izbucnesc din mine în horă”
(Florina Zaharia, Eua)
la fiecare asfinţit
îmi potrivesc ceasornicul
pentru încă o eternitate
pentru o iubire atemporală
între două religii
între realitate şi fugă
între deşert şi ce-o mai fi dincolo de el
la fiecare răsărit, ca-ntr-un sevraj
sângele strigă după dorurile mele
am nevoie de lupta mea cu moartea
căreia-i arunc în faţă amorurile, poezia
fericirile mele ce au fiecare
câte-un nume greu de pronunţat
eu îmi consum himerele cu voluptate
inima mea este un timp nesfârşit
mai mare decât viaţa însăşi
toate drumurile mele merg acolo unde
EU SUNT CEEA CE SUNT
acolo unde râsul meu ajunge până la cer
unde îmi cresc raze sub piele
şi unde timpul e una cu pasiunea
ÎNTRE MINE ŞI MINE ÎNSĂMI SUNT EU
PASĂRE LIBERĂ
ÎNDRĂGOSTITĂ DE PROPRIILE-MI ARIPI
2.03.2011

Comentarii