Plecat de dimineață,,ca să termin cositul,
Și-ajuns în vârf pe dealul unde aveam imaș,
Mă profila pe ceruri din spate răsăritul,
Și m-am gândit deodată,că sunt un uriaș!
De limpezime zarea credeai că-i de cristal,
Iar soarele ce discul și-l înălța ușor,
Părea bulgăr de aur plutind pe-un negru val,
Intrarea rotunjită într-un imens cuptor.
Am coborât spre vale prin ierburi nalte,ude,
Stârnind vârtejuri negre în înverzita mare,
Și-am observat deodată cum ale mele urme,
Precum un șarpe leneș,se coborau din soare!
Atunci eu mi-am dat seama,când m-am privit mai bine
Că nu sunt Uriașul, și că-s de fapt....o Pâine !
-->
Comentarii
Absolut. ... și mai e o virgulă
Prefer această abordare a scrisului poeziei-din primul avânt-
Mă tem uneori că încercând să șlefuiesc, voi păți ca acel giuvaiergiu care și-a șlefuit atât de mult diamantul pentru a-l face unic , încât la final nu mai ramas cu nimic din el.
Oricum vă mulțumesc sincer
E superbă,în intenție. Mi-a plăcut mult. Trebuie lucrată un pic la prozodie... se vede că ai publicat-o din primul avânt