Instinctul cu neodihna îngemănând,
fiecare căutare de sine deschide porţi,
începuturi şi direcţii sub paşi imprimând.
Arcuite-n serpentine peste văi şi lunci,
în afara timpului, atrăgându-ne ireal,
aprioric, nu există drumuri lungi
în cantonamentul dintre amonte şi aval;
umede sau uscate, în pribegii opţionale,
toate sunt cu viaţa proporţionale.
Nu există drumuri neîncepute,
nici măcar în gând,
concepute;
toate drumurile se croiesc mergând.
Nu există drumuri greşite sau total aiurea
toate drumurile (con)duc undeva,
chiar şi atunci când, departe, ne simţim
de-acel drum pe care-am vrea să nu fim.
Există doar drumuri abandonate pe parcurs
sau închise în clepsidra (răs)timpului scurs
sau drumuri ce ne caută fără spor,
fiindcă noi rătăcim în căutarea lor
sau drumuri deprinse cu aglomeraţia...
dogmatismul îngust ne încătuşează imaginaţia.
Aprinsă tainic în propria orbită,
pentru fiecare, o singură potecă bătătorită,
un colnic pavat cu piatră de izvor
recunoscut după semnele de dor,
flancat, de-a stânga şi de-a dreapta, alminteri,
cu avertismente de lumini şi tăceri,
pe care inima se-întoarce la chemarea
acelui acolo unde-şi găseşte alinarea.
Interpretând sentinţe imaginare,
doar răscrucile de drumuri-samovile,
după o subiectivă ruminare,
sfarmă paşii de maluri ostile
şi,-n matriţa propriului absolut,
îi toarnă neputincioşi în noduri de lut.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 25 ianuarie)
-->
Comentarii