La capăt de drum era clepsidra timpului.
Mi-am aprins lumina să însoţească poteca
pe care calc, să ajung în timpul odihnei,
să-ntorc clepsidra până nu o să mai fie cărărui
să le bat, în cerc, să pot să-mi lepăd
de pe umeri, crucea tată, la banca noastră
şi sufletul să-şi deschidă aripile pe umerii mei.
Încă alerg să prind dorul, să ascult cântul când stau
întins la umbra firelor de iarbă şi şoaptele (cu)prind liniştea.
18.05.2015, ora 15,00’

Comentarii
De fapt, acu' că mă holbez mai adânc la ea, poza asta-i o mizerie. O ilustrare a imaturității noastre ca specie, a grandilocvenței unui animal care încă nu se înțelege suficient dar care se simte atât de bine în pielea lui groasă încât refuză aprioric schimbarea fie ea și fizică, o stare grotescă cu simptome de alienare, de angoase ancestrale și episoade paroxistice în care distruge totul în jurul său iar apoi se feotusează într-o ultimă chemare a născătoarei în speranța că cineva îi va șterge curul plin de mizerii și va ieși curat, curățel pentru a o lua de la capăt. Și mai violent. Și mai nebun. Și mai pierdut. Așa că o reneg și mă reneg încă alergând să prind dorul, să ascult cântul când stau întins la umbra firelor de iarbă şi şoaptele lor imi cuprind neliniștea.
Mulțumesc Iulian! Mulțumesc că m-ai pierdut de mine. Nu mult... doar oleacă
multumesc din suflet Mihail, o seara binecuvantata, Marius
multumesc din suflet Rodica, o zi minunata, Marius
un vers cu reverberente in sfera gandirii, intelepciune si eleganta, stil magnific! Felicitari!
multumesc din suflet Emilia, o zi asa cum ti-o doresti, Marius
Sensibil mesaj!
multumesc din suflet Gabriela de vizita, cuvinte si... atentie(am rectificat), o zi binecuvantata, Marius
Felicitări!