Într-o ipostază de gesturi ciudate
în care marginile sunt neclare,
mestec idei macerate şi coapte
ca strugurii ce-şi varsă lacrimile-n vin.
Şi acesta devine rege peste bucate,
capătă deplinul în gust.
Îmi încolţesc sâmburii invizibili
lângă sclipitoare izvoare de sevă,
dâre tot mai subţiri irigă
ca nişte rădăcini carnea obosită.
Târziul din interior e tot mai aproape,
mai mult ca nimicu-i fără oprire,
teama se întinde şi timpul ucide,
platoşa de ieri nu mă mai apără.
Alunec pe versant în râul ce se varsă-n mare.
-->
Comentarii