Liniștea ancestrală
sărută zâmbetul fulgilor de nea
și împreună
șterg lacrima gerului
de pe haina strâmtă a pământului.
Vântul își împachetează respirația în cutia neputinței.
Doar fumul
privește năucit ritualul alb, apoi se pierde
sub
emoția clipei zgribulite.
În prezentul plin de magia inocenței
rășina
brazilor îmbrăcați de sărbătoare
dirijează o săniuță.
Încurcate în silabele ler-ului
cuvintele
împing pașii zăpezii
spre aroma
unui vis plin de colinde.
Comentarii
fumul năucit, clipa zgribulită- frumoase imagini! FELICITĂRI!
Cu aceeași admirație!
Îți mulțumesc, dragă Lenuș.
Minunate versuri....Felicitări!