Ceara de satin înconjoară chipul rebel
într-un miros de praf umed
al cerului de toamnă cu privirea rătăcită.
Din lacrimile cailor, picură lacrimile mele sălbatice.
Gândurile se tulburau
îngemănate, împreunate şi aruncate
în colţurile buzelor umbrite.
Aştept încă să sparg sunetul stâncilor
în lumina tremurătoare a stropilor de apă care răcoreau
cu degetele înfierate de roşu şi negru,
ce se uscau la vânt legănându-se la infinitul orizont.
Vise goale transformate în fantome
în nopţile blânde şi luna creştea din pământ
în cerul gol.
Cu valuri de umbră
bântuie încă zidurile neconstruite ale cetăţii cerului
într-o teamă de necunoscut, de obişnuinţe părăsite
unde toamna suspină vesel şi continuă obsesiv
pierzându-se în întuneric,
să mângâie vioara cea veche din sufletul nostru.
Pleoapele păreau croite, clădite în minte,
lovite de sânge, frunzele vieţii şuieră
şi sprijinindu-se în coate, strângeau şi sufocau tâmplele.
Timpanele lor tremurau în cimitirele ochilor nostri
trase din abisul umbrei
unde s-au scheletizat atâtea cioburi de lacrimi
când zorile albeau ferestrele
şi zâmbete încrinate…
Delia Feraru/Zinca Marius Iulian – Tablou/ din abis… zorile –duet aprox. 1 la 1
-->
Comentarii
multumesc/im Mihaela
Cu valuri de umbră
bântuie încă zidurile neconstruite ale cetăţii cerului
într-o teamă de necunoscut, de obişnuinţe părăsite
unde toamna suspină vesel şi continuă obsesiv
pierzându-se în întuneric,
să mângâie vioara cea veche din sufletul nostru.