Cine sunrt eu să mă plâng
când numele mi-l pun părinţii
dând glas pământului,
urmaşii să-l asculte?
Desprinderea nu-mi lasă
timpul să treacă nevăzut
şi mătăsoasă lumina curge
îmblânzită într-o clepsidră.
Femeia previne nisipul,
alunecă desăvârşind
trecerea în fruct.
Miezul cuvintelor mele
se topeşte ca mierea
dar nu îndulcesc durerea
pe care singur mi-o fac
şi nimeni nu mă opreşte.
Tandru mă scufund
în apele magnetice
ca un cerc de foc
dezintegrându-se.
-->
Comentarii