pe o stâncă veche de granit
rămasă suspendată,
stă o albă Piatră.
Părea pierdută-n Taine...
cu palmele-i întinse spre Cer,
cerşind cu îndrăzneală Darul,
din al Darului Mister.
Privind majestuasă
spre a cosmosului strălucire,
din Nemărginire,
aude un Glas blând, ce-i spune:
« Lupta este foarte grea, ţine-te bine !
Peste pieptul tău, duioase mistere
v-a coborî Lumina,
ce-a stat ascunsă mii de ani
în sânul Sfintele Ere.
Prin culorile Iubirii,
când cerul arde din raza Lunii,
Piatra rostogoleşte Virtuţi...
Şi cheamă Copiii Pământului
din patimi şi dureri
pe crestele munţilor,
uniţi, spre acest vis măreţ.
Dar, în noaptea de veghe a lumii,
cu înlăcrimată ardoare, aude,
că Pământul îmbibat cu plăceri
ignoră - Cuvântul -
sfidează Înaltul!...
refuzând să creadă,
că întunericulva stinge - Lumina -
că - Infinitul -
va fi înghiţit de tăceri!
-->
Comentarii
Cu prietenie Lenuş