Tată, nu ai mai rămas să culegi
anotimpurile mustind de viață
să-mi așezi în glastră copilăria
cu mirosul unui veac făr’ de singurătate
vino, prinde-mi în păr primii ghiocei,
primăvară să danseze prin minte
un vals știut doar de noi.
în grădina din fața casei
plivesc dorul sălbatic
dar tot crește până la nori
îmbrăcând câmpiile sterpe
te naști mereu în versul meu
sărutând tandru fruntea cuvintelor
frământ metafore cu palmele viitorului
adaug esența zărilor pierdute
să-ți pregătesc un tort de ziua ta
pe care m-ai lăsat s-o petrec singură
clipele dulci-amărui le garnisesc cu amintiri,
iar timpul se căznește să le sufle
în fiecare noapte reintri în visul meu
încă nu am găsit o formulă să te pot păstra
în diminețile deranjate de mersul stelelor
adorm din nou în sudoarea răsăriturilor.
În memoria tatălui meu, care azi ar fi împlinit 80 de ani.
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos, Camelia Ardelean! Știu, e dureros! Dumnezeu să-i odihnească!
Agafia Drăgan, vă mulțumesc frumos!
Lenus Lungu, mulțumesc frumos pentru apreciere!
Emoţionant, dureros! Al meu ar împlini 69 la vară, a "plecat" de zece ani, dar "reintră în visul meu" constant...
Frumos! Sunt metafore care raman in memorie.
Superbe versuri...Felicitări!