Tata Doamne
când zorii zilei
deschid uşor uşile cerului
Tu îmi ţii perna-n mâinile Tale
mângâindu-mi somnul
cu privirea luminoasă.
Tata Doamne
când soarele
şi-a brodat razele peste tot
cu drag îmi deschizi ochii
redându-mi
dorinţa şi nevoia de viaţă.
Tata Doamne
apoi mă iei de mână
îndemnându-mă
să mă ridic din pat
pentru a mă îndeletnici cu ale mele
sau
pentru a-mi sluji gândurile
cu necazurile şi greutăţile
pe care mi le-ai agăţat de cruce.
Tata Doamne
Te rog din toată inima
să mă ţii de mână toată ziua
şi să-mi îndrumi conştiinţa şi paşii
pe potecile Tale
până deseară
când îmi vei ţine din nou
perna-n palme!
Tata Doamne
apără-mă
de rele şi de gânduri păcătoase
în fiecare clipă!
Tata Doamne
ai grijă
de familia mea
şi
de cei dragi sufletului meu!
Tata Doamne
Dă-mi zile de care vrei Tu
şi
putere să trec peste ele
pentru a vedea
în fiecare zi
razele de soare
norii supăraţi de ploaie
vântul neliniştit
iarba verde şi florile!
Tata Doamne
să nu uiţi nici de animalele
şi alte fiinţe care mă-nconjoară
nici de apele şi de peştii din ele!
Tata Doamne
când o veni clipa
în care vei hotărî
să nu mai deschid ochii
de pe perna asta
să-mi Luminezi calea
până la soare şi stele
să mă laşi să dansez printre ele!
Tata Doamne
Tatăl meu
sărut mâna şi dreapta Ta
Amin!
Mihaela Moşneanu

Comentarii
Adevărat a înviat!