Tavanul puterii

Ceaţa se lipeşte de frunzele copacilor
pe frunte nu lasă urme.
Ochii se lovesc ca de un zid
înţelegem cum vor să o despice.
Orologiile nu mai suportă
rămân în urmă,
timpul de astăzi se grăbeşte fără rost
nu-l mai pot cuprinde,
e ca un hoţ ce se pierde-n mulţime.
Vorbele prind a se rostogoli peste margini,
gura le cheamă înapoi
şi rosteşte cuvintele Domnului.
Din tavanul puterii picură
în băltoacele lumii acelaşi dezinteres
care ne mâhneşte
şi trăim cu groaza zilei de mâine.
Cineva încearcă să ne smulgă capul
umplut ca un balon cu minciuni
frumos colorate.
Noi rămânem mai departe pe internet
şi ne dăm câte un link.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->