Deseori, visând femeia de ploaie,
ochii mei se desprind
de văzul obişnuit,
eliberând prin cercuri lumina.
În trup, alcătuindu-mă sincer,
prin porunca cuvântului dat,
timpului voi da curgere
pe deasupra numelui pus.
Te adun din ape
până voi da de frumos,
cu palmele rotunjindu-l,
lăsând pe urme doar ploaia.
Cuvintele pe care le spun
cu sunetele frânte de teamă,
fac un demers ca să le scriu,
uitarea se opune,
o tandră durere mă-ncearcă...
-->
Comentarii