te strig copilărie
cu glasul copilului din mine
sub fiecare poartă-n doi- eu şi el
de la Măr
strigăm,
adânc,
prelung,
albastru cuprins
în cerul de stele
boltit în coviltirul
clipelor ce trec
mărunt şi iute
amintind
păcatul
din început
când
doar copii
ne jucam
zburdând
printre săruturi
din poartă furate
clipind
cu ochii şăgalnic
râvnind
tremurul trupului cuprins
din creştet până-n tălpi,
fulger
amintind
din când în când
că suntem
(doar)
copii.
-->
Comentarii