Astăzi urcând pe scara vieții înc-odată
şi renăscând din aprige şi-amăgitoare ploi
sub bolta neagră a cerului cândva aureolată,
eu sufletu-mi împrăştii să curgă râu şuvoi.
Timidă-ntind o mână spre liniştea adâncă
şi-n fin căuşul ei cândva o cupă goală,
elanul tău brutal, colț viu de stâncă
moare subit, sub propria-ndrăzneală.
Te vreau cu mine în fulgerul care despică cerul,
vreau să urcăm mai sus, făr-a strivi speranțe
să descâlcim de vom putea vreodat misterul,
care-a creat odată a vieții circumstanțe!
Elanul nostru vibrând în sunete spre boltă,
e doar ecoul paşilor pierduți pe cerul vieții,
corăbieri neînfricați pe-o marea dezinvoltă,
fără de cârmă, în marea aventur-a sorții!
Rodica Cernea
Galați
16.2.2013
-->
Comentarii
Frumoase versuri!