durerile întoarse din exil
mă macină încet pe dinăuntru
liniştea îmi respiră
prin masca de oxigen
pe patul de piatră din camera de gardă
trupuri împleticite în propriile vorbe
rămân agăţate
de sârma ghimpată a gândurilor indecise
proiectate pe ecrane panoramice
nopţile însingurate îşi plâng mirate
strânsoarea unei palme pe sânul alb
numărând în gând visele
memorate pe mătasea albastră a pernei tale
încă se adună bucăţi
dintr-un puzzle mutilat în alb şi negru
de războiul inutil al orgoliilor rănite
ca piesele de ceară de pe tabla de şah
aruncate în tranşeele pline cu şerpi galbeni
ai reginei smintite ce impune reguli fără sens
întoarse pe dos
bătute cu pietre
zdrobite de dorinţe
seminţele mov
ale copacilor cu ramuri de nu-mă-uita
scrijelesc carnea încă vie
a somnului dintre două secunde aproape perfecte
-->
Comentarii
Maria multumesc pentru frumoasele cuvinte, ma simt onorata pentru apreciere!
Multumesc Gabriela pentru faptul ca ai poposit asupra umilelor ganduri presarate peste randuri!
Te imbratisez cu drag! Multumesc Lenus!
întoarse pe dos
bătute cu pietre
zdrobite de dorinţe
seminţele mov
ale copacilor cu ramuri de nu-mă-uita
scrijelesc carnea încă vie
a somnului dintre două secunde aproape perfecte
Frumoase versuri, prietenă dragă!
Lecturat cu plăcere!
bătute cu pietre
zdrobite de dorinţe
seminţele mov
ale copacilor cu ramuri de nu-mă-uita
scrijelesc carnea încă vie
a somnului dintre două secunde aproape perfecte...frumos!