Încoronarea împăratului Ui
azi 3 septembrie 2016
latitudine 31N
longitudine 34E
elevaţie 56 m, temp 25 C umiditate
ora 5.26, vânt: 4 knts direcţie SE
umiditate 45%
precipitaţii zero
am terminat tabloul Încoronare
**
am depus pensula
am închis tuburile de culoare
împăratul a clipit mulţumit,
un puf a tras
din pipa cu inel coclit
fanfara a lansat un tril final
toate au revenit la normal
dirijorul şi-a butonat fracul
şambelanii, clovnii, istoricii, fotografii, ziariştii, politicienii şi curvele
după cum scrie în raport
au luat-o drept spre cafeneaua turcului din port
devreme-i de şezut pe un genunchi de domn
mult prea târziu pentru un dulce somn
Scrisoare academiei de arte şi meserii
domnilor stimaţi
vând tablou cu împărat depravat
aşa cum e, orb, delăsat
sculptat în ceară şi lut
în costum decisiv, din piele de om
fardat, adulat, aşezat sub un pom
desculţ, pervers, fibros încălcit
nedezmierdat, lipit, zăpăcit
de lume hulit, înjurat blestemat
de fapt un mare om de stat!
stimat că n-a ucis cu mâna lui
n-a pângărit prin vreun decret,
în pas grăbit, pe cal frânat
senatul în păr s-a adunat
toţi osanale i-au cântat
tristului, mare împărat
de mine azi, cu aur veneţian pictat
icoană pentru voi, de-l vreţi pe Ui la sărutat.
reducţii angelice
călătorul la noi în Cnaan
se aşează pe evocative pietre
pe mozaicurile sarcofagului imperial
sau la poalele unei golgote călcate în picioare
de trei religii, de patriarhi şi soldaţi
de cruciaţi, arheologi, vânzători de icoane şi galabii
ah istoria.. ce zeiţă frumoasă înlănţuită de Herodot
cu lanţuri de tancuri
oţel modern, albastru forjat, în plină tehnologie demografică
cu întâmplări în vitro, sub microscopul electronic
statistic prestabilit, procentual fatalist
te naşti ca să înveţi istorie
pildele monarhiei de consum
şpaga şi delirul
până şi îngerii merg în bikini pe bulevardul electric
cu burka pe faţă
şi un cuţit bine ascuns între pene şi oase
AG
not în my time
am uitat să mă scol la timp
eram un robot, plin de dna abstract, plin de frici ancestrale
aveam nisip si scoici în urechi şi în gură
ca sfinxul din Ghiza cioplit de sclavi biciuiţi
(5000 la număr )
fascinaţi de Amun Ra, hrăniţi de un faraon exigent
şi toate acestea se petrec într-o singură clipire a perdelei
raza de soare mă traversează cu viteza luminii
cearcănele îmi sunt culese şi stocate
scaunul meu aşteaptă îmbătrânit
ecranul se zbate în verde misterios
hârtia zace atacată de insecte ciudate
afară magnoliile înmuguresc
pădurile cresc şi respiră
unii mor, se nasc noi generaţii
soldaţi poeţi faraoni călători
cosmonauţi şi scamatori totodată
îmi dau seama că timpul dispare, nu are folos şi nici virtute
cafeaua îmi dă un brânci spre masa de lucru
voi scrie azi despre flaşnetari şi iubitele lor
un subiect neglijat se pare..
Trei forme de singurătate
1.
brusc pe când aflat în public te detaşezi şi nu auzi,
un filtru gros te separă de mulţime
ai rămas singur cu tine,
ca o sperietoare de ciori după ce au plecat
tractoarele, au plecat şi berzele
soarele apune
ai trei camere pline cu pastile, cărţi şi hărţi, un pian prăfuit,
poze la care nu te uiţi de ani
un frigider gol şi un zid chinezesc
clădit între tine şi tine
2.
şi chiar dacă în public ne aflăm
între străini şi roţi de tramvaie transpirate
fiecare clipă e o înjunghiere
unii trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi
printre pahare şi scrumiere
cu femei care îţi fac copii, nu ai tăi
crescuţi de unul, de altul
transparenţi ca furoul
acestei străine cu nume uitat
3.
la urma urmei de ce se lamentează poetul
în plină vigoare şi etos
aflat în eternul zbaterii sale
între sânii de piatră ai zeiţei
care îi este mamă şi mentor, muză şi amantă
nevastă, vraci, aducătoare de flori, de himere
de idei, zâmbete, cafea şi miraje ale
cuvântului Tu
punctul final.
AG
**
pe o temă de Paganini
căzuse de seară
când meduze atrase de muzică
se lipeau pe noi, cu tot verdele din mare
ordonate de şiruri Fourier
la capătul unui nisip interminabil
din care vulturi mari ciugulesc
cadavrele zilei, ştiri îmbibate cu ură
tipărite cu cernelurile nocive ale industrializării
în sepia, în carbon, în deşeuri radioactive
în desuurile de nailon alergenice
ale iubirilor neconsumate
afectiv defective probabil
aici, pe acest teren invadat de vorbe
de mesaje goale, fără conţinut
scrise pe faleza pustie între 2 valuri
cât o măsură lungă
final la capriciul lui Paganini
**
şi totuşi nu mă mai găsesc în gesturile mici
în pudrieră ta cu aburi
sau la masa de scris pătată de cafea şi respiraţia
unor aventuri în spaţiul mental
singurul care mă mai poate fascina
după ce am epuizat Imperiul Otoman
şi geometria curbă a femeilor hitite
ce mai e de făcut? discuţiile interesante au murit
hainele mele se demodează
dizolvate de stilul eclectic
de cei care vând belciuge, oximoron,
negustorii de aer stătut
care strigă marfa din damigene puturoase
suntem morţi în viaţa asta de matriţă
de aceia strig în telefon help, la ore fixe
poate mă aude cineva
din constelaţia vecină
sau tu, cea de la parter
Adriano UI
mă numesc Adriano Ui
asta ca să clarificăm rădăcinile mele în minorul nopţii
în care nu dorm, nu fumez, nu sex, nu cafea - nu pat, nu scară, nu pensulă, nu cană inversată cu norocul scris binar în negrul precar, definitiv nu ! mişcarea dada a obosit ! la fel şi capra vecinului, ceasul cu kuk, mukul de ţigară, versul fără stop sau punkt. opresc şi cuget marxismul timpuriu, declinul auriu, versantul de ski fără zăpadă copacul putred din ogradă, vecina slută spală rufe, bărbatul sticla să destupe, şi vin să curgă pe pereţi aveau copii, doi cucuieţi, o floare albă pe verandă, un leagăn şchiop, borcan vopsit, de unchiul Ui cel pricopsit, veneau plecau zăceau tăceri pe prispă, adulmecau vecinii lor cu pizmă, între lanuri de tutun, era decembrie, un an bun pentru deştepţii din cartier, (cădeau avioane bleu nazist din cer) şi unchiul Ui de la război, trimite o misivă cu doi cai focoşi, negri în noapte, şopteau căluţii dulce şoapte despre o imediată pace între noi cu verze puse la butoi, cu lăutari din cer senin, dormeai în fine, somn deplin, pe o sofa cu un sultan apoi pe-o lebădă zburai spre acel soare înnourat şi mut, în turnul visului de împrumut corupt.
**
Avraham Schein - poet stradal - a doua întâlnire
Traduceri: AG
Copyright: Avraham Schein & Adrian Grauenfels
Foto: Schein , AG , Internet, Jean Jano
EDITURA AGLAIA 2016
Desen pentru Avi Schein semnat de Moshe Kadishman
Avraham Schein - poet stradal - a doua întâlnire
Toată noaptea m-am frământat să-ţi găsesc un nume de alint..
(text pe coperta broşurii)
Doi ani de la prima noastră întâlnire l-am zărit în trecere pe poetul stradal Avi Schein vânzându-şi broşurile home made, lângă Muzeul de Artă Tel Aviv.
Am schimbat câteva vorbe fugare şi am cumpărat broşura de poeme care poartă numărul 30. Pe o hârtie verde, optimistă, Avi tipăreşte poeziii grave, cinice, filosofice ,ilustrate cu desene însoţite de adnotaţiile şi semnăturile sale, alese din diverse perioade. Regretatul pictor Moshe Kadishman (1932-2015) îi dedică un desen, semnat nu mult înainte de decesul său.
Copilul
Copilul nostru nu va merge
la grădiniţă sau la şcoală
nu se va juca va-ţi ascunselea
nu va cânta la flaut
nu va făcea armata
nu se va târa sub canopia nunţii sale
nu va aştepta un fiu al său
nu va ajunge bătrân, sau să regrete,
nu va muri.
Pe acest copil
eu l-am oferit de sacrificiu
ca pe dragostea noastră
acolo, în clinica doctorilor
(nu pe Muntele Moriah)
fără altar, fără foc sacru
Doar un doctor idiot
care m-a ajutat să-mi ucid copilul
care nu a mers la grădiniţă
ca toţi copiii, la 6 ani.
Broadcast
Transmit pentru tine
Pe toate frecvenţele
Din toate staţiile
O Ultimă chemare
Stelele m-au gonit
În nopţile tale
Gol, în grădina Eden
Fugind de mine însumi,
Cu suflul şarpelui
fierbinte în urma mea
Peştele ţi-a dezvăluit secretul
Martor că aş fi dus în spate marea pe umeri.
Dar tu?
Îţi semnalizez
Din toate farurile
din felinarele străzii
Acesta este ultimul meu cântec.
Un vânt rece spulberă licuricii
care îmi arată calea.
Eu semnalizez. Dar tu?
Luminile tale se sting
pe ţărmuri străine.
ROG ..
ÎNCETAREA UMANITARĂ A FOCULUI
CA SĂ POT DEZAMORSA CÂMPURILE MINATE
PE CARE LE-AM SĂDIT ÎN INIMA MEA
IHILOV (*)
Pe aeroportul spaţial Ihilov
pe pista de lansare de la Interne- 2
şase piloţi sunt gata de zbor
în formaţie finală spre o altă galaxie
cu măştile de oxigen conectate
la ultimele lor dorinţe formulate
din scaunul lor ejectabil.
pe ecranul monitoarelor
se poate vedea cu precizie
timpul aterizării şi cel al decolării morţilor
şase halate albe
un stetoscop transparent
formaţia finală
(în aplauzele turnului de control)
urcă spre cer în sunet de marş funebru
zboară în formaţie de salut
şase îngeri
pe un singur scaun de ejectare
păstrat pentru desert.
(*) spital central în Tel Aviv
TEL AVIV (*)
În staţia centrală
a Tel Avivului
de ani nu mai zărim primăvara
aştept ceremonia de închidere
smulgerea aripilor,
şchiopătez spre punctul de lansare.
acum începe numărătoarea inversă,
întoarcerea la grădina Clarei
voi căpăta aprobarea de înmormântare
iar acolo, o baterie de artilerie
scuipă salve de onoare
cu excremente.
2014
( *) Aviv = primăvara
Tel Aviv - 2015 - Non Stop Homless
CU CÂT CUNOSC MAI BINE POLITICIENII, IUBESC MAI MULT OAMENII.
CU CÂT CUNOSC MAI MULŢI OAMENI - CU ATÂT MAI MULT IUBESC ANIMALELE.
Domnul …
Eu: domnul Avraham Schein
în trecut
director de bancă mort
lângă casa de bătrâni
aproape de cimitir
dimineaţa veneau morţii
sau în noaptea în care-şi dădeau duhul
să-şi depună banii
în conturi cu un singur sens
vei primi o carte kadish (*)
şi un ceas cu cuc
ca să poţi ştii
că timpul tău s-a epuizat
că nici o poliţă veche
nu e în stare să-ţi refacă anii pierduţi
nici măcar nu se garantează
plata bancnotelor
depozitate temporar în seiful vieţii
semnează:
eu, domnul Avraham Schein
fost director de bancă
între două cimitire
(*) kadish= rugăciunea specială care se spune la cimitir la îngroparea sau comemorarea cuiva
degeaba...
degeaba, tu n-ai aeroport
care să accepte
aterizările forţate ale dragostei mele.
dragostea este adicţie, dependenţă
toamna anunţă venirea rândunicii
pomul cade departe de măr
negrul şi-a schimbat pielea
cangurului i s-a cusut marsupiul
struţului i-au băgat nisipul în cap
omul se naşte curios, dar moare mincinos
în fiecare dimineaţă îmbrac o manta şi o mască
ca să opresc deşeurile radioactive
pe care le emani
şi limbile şarpelui de foc pe care le scuipi
dar degeaba, tu nu ai piste de aterizare
care să primească aterizările mele de pedeapsă.
ai fi dat ocol fulgerând
în jurul ceasurilor vieţii mele.
**
Matriarhale
soţii care se iubesc
merg la culcare în acelaşi pat
ca să viseze vise separate
de un mare zid chinezesc
ce trece prin casa lor cu etaj şi gard de fier
uneori se întâlnesc ca să facă copii
sau alte aiureli euristice
după cum cer hormonii clipei
demografia ieftină, de consum
apoi se despart în ale zilei calvaruri
despre care aflăm seara la ştirile crispate
de urletul sirenelor,
în colţii politicienilor
oţel şi scrâşnet
ţipăt în căldura nopţii
şi seara soţii se întâlnesc din nou
străini la aceiaşi masă căruntă
privindu-se cu o perfectă duşmănie
cu ochii mijiţi peste borcane de vitamine
şi felul 3 ars în cuptor
nimic nu mai va fi ca înainte
când se căutau fascinaţi
printre steaguri şi poezii
instrucţiuni:
se intoduce o fisă
se închid ochii
număraţi până la 3
dreamophonul va produce visele dvs. la comandă:
visul no 1:
gheţarul scârţâie şi atacă flancul corăbiei, curenţi ameninţători sar peste puntea îngheţată obstacol şi urlet toată, ancorele cad şi se ridică la cer, toate culorile,obiectele, animalele capătă cristalul gheţurilor limpezi, cascadele împietresc, mierlele cad ciuruite de întâmplări, undeva esenţa divină se culcă şi dispare.
Doar zgomotul devine real, amplificat crescendo cu fiecare bătaie de cord, spre supliciul urechilor pişcate de frig. Motoarele se muşcă unele pe altele rânjind cu roţile dinţate, cu uleiurile sacrale, demarând pe drumuri veşnice, acompaniate de plânsetele marinarilor înecaţi, cu buzunarele pline de portocale şi fluturi exotici mumificaţi, special pentru ocazii vesele.
visul no 2:
Şi casele intrau în odaia circulară cu ceas adormit, perne brodate cu borangicuri muşcate de gingii celebre, lumina se cenea prin vitralii spaniole sparte de cutremur dar încă fabulos de întregi, cositorite cu piele de flăcău, croşetate de vântul călduţ al dragostei care bate între acid şi Parma, între Ullyses şi el însuşi, cu regretul unui sărut ratat aici la capătul lumii, pe câmpul de luptă unde poţi muri ireversibil, sau poate să alergi salvându-te dincolo.. unde fete zvelt decoltate servesc băuturi şi zâmbete unor biete desculţe nimfomane angajate cu ora pentru un azil burghez.
visul no 3:
pelerinul descalecă să-şi netezească buclele, fruntea şi toiagul speriat
îl bântuie moartea zilnică un fel de insomnie repetată, viclean - şireată, batjocoritoare - ironică, multiplă - perversă şi pelerinul se roagă pentru ca vulcanul să nu erupă libelulele să nu rupă cerul cu dinţii lor de oţel
gazul lămpilor să fie mereu limpede soarele să răsară numai la răsărit
să dispară cuvintele cazone, măreţiile nedescrise, iubirile netrăite, visurile nevisate, bătrâneţi fără tinereţe, glasurile fără sevă. şi ochiul tău să fie supus vederii, urechile numai muzică, mirosul să fie plin de amintiri cu bunica, palma neted întinsă pe coama unui gând care freamătă şi dă din aripi din ce în ce mai puternic până atinge zarea, orizontul, norul de pe casă, nasul tău clientule obosit.
nu pot opri ploaia
ezit
m-a prins ploaia la uşa ta
ud şi flămând
flămând şi plin de stânci
eu nu cânt în ploaie
nu-mi pasă de câinii care îmi muşcă gleznele
de grindina lipită de frunte
te aud cum plângi în somn
nimeni nu mai face dragoste cu tine
nimănui nu-i pasă că pui fotografii vechi şi lumânări în geam
vezi cum le spală apele?
icoanele strălucesc la stele ca sorii în noapte
ude de ploaie, de lacrimi, de tine
vântul, vedeniile, nici marea
nu pot schimba viaţa noastră
nu întru, nu deschid poarta
muşc din pietrele drumului
cresc în mine pomi îngenunchiaţi
aştept cu ei nemişcat
ceaţa dimineţii..
dâra asta de praf
hai să circulăm pe o scară rulantă
bidirecţional selectivă, cu sens giratoriu interzis persoanelor nepoetice
sau bucătarilor carnivori, asceţi şi docţi
în deplinul festin al întrebărilor sacre
cu sunet de clopot la ceas de uitare
depăşind mormintele îngropate de lavă
de istorie mascată - de dâra asta de praf
a unei caravane care nu vine, nu stă, nu se duce
ci mimează cavernoase caravele
cuceriri ale mizantropiei noastre
mioapă, muribundă, meschină
dublată de chiote şi acorduri la orgă
sunete crude îmbibate cu ofuri
fonisme graseiate, zgomote de chei târâte pe cimentul obsedat
scârţâitul papucilor de mătase pe o gheaţă subţire
pe care cade o hârtie de orez caligrafiată
cu icnetul unui pui de molie inhalat
în foşnetul cortinei care coboară nudă
peste umbrele noastre
incompatibile.
**
Ekphrasis - Musee des Beaux Arts
Autor: W. H. Auden
Despre suferinţă ei nu au greşit vreodată,
Vechii maeştrii: au înţeles că e o stare umană care se petrece
Pe când altcineva mănâncă sau deschide fereastra sau merge urmând o potecă
Şi cum bătrâni fiind, aşteaptă cu smerenie o renaştere miraculoasă,
ei sunt întotdeauna copiii care fără intenţie patinează la marginea unui lac, la capătul pădurii.
Ei nu uită că martirul îngrozitor îşi urmează calea
Şi că într-un colţ oarecare e un maidan murdar
Unde câinii îşi duc viaţa lor de câine, iar calul călăului
îşi scarpină cu inocenţă posteriorul de un pom.
În tabloul lui Breughel, Icar, de exemplu: totul dispare.
Liniştit, în ciuda dezastrului, plugarul a auzit pleoscăitul în apă,
ţipătul de ajutor, dar pentru el nu este o catastrofă de luat în seamă;
Soarele străluceşte la fel
ca şi pentru picioarele albe care dispar în apa verde
Iar nava, scumpa navă, delicata nava şi ea trebuie să fi zărit
Ceva spectaculos, un băiat căzând din cer,
Dar se grăbea în linişte, plutind într-o oarecare direcţie..
Traducere: Adrian Grauenfels
**
Reducerea la absurd
ce e absurdul? este o vulpe care bea la masa unui bistrou
este un ceas care merge invers călare pe un cal de lemn
sunt eu, mânjit cu vopsea cu fier de far
cu un tată sever la graniţa dintre două linii paralele care se atrag incestuos
sunt îndopat cu ambrozie
am o mamă pedantă şi o altă mamă pendantă
o ramă la barca lui Noe se mişcă
un arhivar de insecte şi molimi contabilizează
absenţa unei cauze Caucaziene
Ce prizonier mă simt aici şi dincolo
îmi rod unghiile şi gust din absurdul de a fi
aştept infinitul
întârzie, evlavios, neserios
dubios şi nesigur de sine
are un tic nervos la vederea cifrelor mici
nu înţelege cum de trăim atât de aproape de zero.
AG
Anarhismul Modern
Anarhismul are mai multe definiţii. În principiul este vorba de o filosofie în care statul este guvernat de instituţii deconectate ierarhic care îl ţin într-o stare nedorită, instabilă şi chiar periculoasă. În general e considerat a fi o doctrină radicală de stânga, opusă colectivismului, sindicalismului, comunismului. Mişcarea a evoluat apoi s-a stins ca să reapară din nou şi să mocnească recent.
Anarhism este un cuvânt (de origine greacă ) prima oară folosit în 1539. Revoluţiile Europeene ( cea franceză de ex. etichetau rebelii ca fiind anarhişti). Primul filosof care se auto-declara anarhist este Pierre-Joseph Proudhon pe la mijlocul secolului 19. În cartea să "Ce este proprietatea?" el dezvoltă teoria prin care organizaţiile care apar fără un conducător centralizat, acţionează în interes propriu. Proudhon lansează faimoasa zicere: "Libertatea este mama şi nu fica ordinii". Concluzia lui este că proprietatea este un furt, stăpânii având dreptul "uzului şi abuzului " la cheremul lor. Cu timpul proprietatea acumulată sau "posesiunile" devin un parapet care blochează puterea statului. Ideile acestui mare opoziţionist al religiei organizate şi al practicilor capitaliste au fost preluate de anarhiştii care l-au urmat.
Dar istoria anarhismului este mult mai veche. Prin secolul 6BC filosoful Taoist Zhuangzi scrie: "Un găinar hoţ este pus în închisoare, dar un mare bandit devine şeful naţiunii". Isus este considerat realul fondator al societăţii anarhice apostolice. Şi Islamul arată manifestări anarhice în timpul războiului civil contra Califatului, care confrunta religia cu statul.
Anarhismul modern se răspândeşte în Franţa, Spania, Rusia, etc. În 1864 la prima Internaţională Socialistă, se unesc urmaşii lui Proudhon, Unioniştii englezi cu democraţii socialişti. Mişcarea devine importantă având lider pe Karl Marx. Un revoluţionar rus, Mikhail Bakunin şi asociaţii săi anarhişti se alătură Primei Internaţionale alături de socialişti federalişti care pledau pentru revoluţia antistatală şi colectivizarea proprietăţii. La 1 Mai 1886 Federaţia Muncii şi a Comerţului din USA şi CANADA stabilesc ziua de muncă de 8 ore.
Sindicatele Americane organizează o greva generală ca să sprijine evenimentul, dar la 3 mai în Chicago, poliţia deschide focul în protestanţi. A două zi anarhiştii aranjează într-o piaţă din Chicago o defilare care este întâmpinată cu o bombă. Poliţia deschide focul în public omorând 8 anarhişti. 7 ofiţeri au pierit în schimburi de focuri iar 5 organizatori ai evenimentului au fost judecaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi. De atunci 1 Mai este sărbătorit ca Ziua Internaţională a Muncii.
Pe la 1880 anarhiştii încep o vastă propagandă care instigă la terorism cu bombe, regicide şi eliminarea tiranilor.
După 1897 şefii anarhişti se dezic de aceste metode. Kropotkin un autor rus scrie că o civilizaţie bazată pe secole de istorie nu poate fi distrusă cu câteva kilograme de dinamită. Şi totuşi numeroşi şefi de state au fost asasinaţi între 1881 şi 1914, de ex: Ţarul Alexander II al Rusiei, Preşedintele Sadi Carnot al Franţei, Împărăteasa Elisabeth a Austriei, Regele Umberto I în Italia, preşedintele William McKinley USA, Regele Carlos I al Portugaliei şi Regele George I al Greciei.
Aceste crime politice sunt abandonate după al doilea război mondial.
Între anii 20-30 Fascismul Europeean în devenire se opune statului şi desigur apar conflicte. Mai întâi în Italia, unde anarhiştii din mişcarea Arditi del Popolo se opun fasciştilor reuşind să epureze regiunea Parma de cămăşile negre.
Anarhiştii Francezi participa la Rezistenţa locală în timpul celui de al 2-lea război mondial. Anarhistul German Erich Muhsam a fost arestat în 1933, deportat şi ucis în 1934 de către fascişti.
După război un congres internaţional al anarhiştilor a fost organizat la Paris în Mai 1948. Se pun bazele unei Federaţii Anarhiste, Ideile se răspândesc şi mulţi intelectuali importanţi ai vremii vor fi influenţaţi de activitatea anarhistă:
numărăm pe Albert Camus, Herbert Read, Paul Goodman, Dwight Macdonald, Allen Ginsberg, Julian Beck, John Cage cât şi grupul Suprarealist Francez condus de André Breton, care colaborează intens cu Federaţia.
Fenomenul reactualizării anarhismului este bine documentat de Robert Graham în volumul său: "Apariţia noului Anarhism (1939-1977) "
Şi iată că am ajuns la miezul discuţiei de azi: Anarhismul Contemporan.
Pe internet a circulat recent un articol extensiv despre aşa zise crime făcute de Elveţia după 1910 când copiii ţiganilor sau ai celor mai săraci erau ridicaţi de stat şi trimiţi în sclavie. În România au re-apărut recent articole şi un site (https://anarhista.wordpress.com/) cu un puternic conţinut anarhist. La numai câteva zile după rumorile produse de câteva articole şi videouri expuse, siteul a dispărut fără explicaţii.
M-am uitat pe blogul respectiv (revoluţia anarhistă.wordpress.com) cu mai multă luare aminte. Este într-adevăr un blog anarhist "pe bune". Nu ştiam că există şi în România cercuri anarhiste. Cât mai este anarhismul de actual în ziua de azi? Îmi e greu să mă pronunţ. Şi-a avut în orice caz momentele lui de relevanţă în vremea Războiului Civil din Spania: anarhiştii din Catalonia au încercat să organizeze acolo un stat bazat pe ideologia lor, evident că în opoziţie cu comuniştii.
Ai scris mai sus ce şi cum despre mişcarea anarhistă, "sine ira et studio". Pentru că anarhiştii au fost demonizaţi nu numai de către anticomunişti (lucru perfect explicabil), dar mai ales de către comunişti (iar perfect explicabil: şi comuniştii şi anarhiştii se luptau să obţină controlul asupra aceloraşi categorii sociale).
Însă, repet, nu ştiu în ce măsură mai are anarhismul relevanţă astăzi: stânga de azi e mai curând terenul diverselor Podemos, Syriza şi Occupy (*), care desigur că au reţinut destule de la bătrânii anarhişti, însă sunt mai curând, cred, un comunism dezbărat de tot soiul de lucruri învechite. Cum zic, e o diferenţa între comunişti şi anarhişti, chiar dacă şi unii şi ceilalţi se adresează muncitorilor (care muncitori în ziua de azi, a propos?).
Acum, faptul că un blog în limba română se ocupă de popularizarea unor teme anarhiste nu este rău. Este bine să ştim ce şi cum şi cu Sacco şi Vanzetti, şi cu ce s-a întâmplat în Guatemala prin anii 50 şi aşa mai departe. Şi cu cât avem la îndemână mai multe surse contradictorii, cu atât mai bine. Să trec acum la situaţia clasei de mijloc din Elveţia. Pentru orice anarhist, capitalismul este o crimă, iar averile s-au format prin jaf sistematic. Îmi e greu să îi contrazic, însă aş vrea să discut lucrurile acestea în perspectiva istorică, şi să ţin seama de prezent. Dacă despre clasa de mijloc ne vom margini doar la perspectiva anarhistă (orice bogăţie e un furt, orice bogătaş e un criminal, şi atenţie, nu numai marii bogătaşi ci şi micii bogătaşi: industrialistul, dar şi patronul unei cizmării - aici anarhiştii sunt paradoxal aproape de ideea lui Lenin, că mica proprietate produce spontan şi în proporţii de masă capitalism - paradoxal, pentru că Lenin, ca orice marxist, era contra lui Bakunin, atunci nu vom înainta prea mult. Nu putem discuta în 2016 doar cu ce ştiam în 1910. Nu putem să uităm că de fapt noi toţi tindem să fim clasa de mijloc. Un profesor cu un salariu de mizerie vrea cu tărie să se creadă clasă de mijloc. Un muncitor şomer speră că odată ce îşi va găsi bicleta furată va deveni clasa de mijloc pentru că va putea să lipească afişe (Hoţii de biciclete). Spune-i eroului lui De Sica, "băi, eşti un bou, eroul este cel care ţi-a furat bicicletă, acela e un revoluţionar, tu eşti orbit de ideologia burgheză"). Da, poate suntem toţi orbiţi de mirajul capitalisit, pentru cei mai săraci asta înseamnă visul să ai o bicicletă, pentru ăia mai de doamne ajută, visul este că ţi se măreşte pensia sau salariul, sau că dai nişte meditaţii şi ajungi să te duci într-o excursie. Dar dacă ne refuzăm visul ăsta, mă întreb ce logică mai are să ne închipuim că vom amâna bătrâneţea şi moartea până dincolo de orice limită?
Bun, cred că am epuizat pe moment subiectul anarhismului.
Însă linkul anarhist pe care mi l-ai trimis circulă mult zilele astea în România. L-am primit de vreo cinci ori până acum. Şi este destinat nu celor care vor să înţeleagă ideologia anarhistă, să înţeleagă istoria. El este destinat să sădească ideea că "în Occident copiii sunt răpiţi de un stat criminal", nu în 1910, nu în 1880, nu în 1946, ci azi, acum. Este legat de cazul familiei Bodnariu din Norvegia şi de Barnevent. Acest link circulă pentru a induce ideea că orice occidental e un criminal, şi orice stat occidental este un stat criminal.Împreună cu multiculturalismul, cu corectitudinea politică, cu minorităţile sexuale, cu musulmanii, cu Fondul Monetar Internaţional, asupra tuturor să avem o perspectivă cât mai departe de adevăratele provocări ale prezentului. Hai să închei acest mesaj prea lung. Doar două cuvinte despre Bodnariu şi Barnevent. (2 familii refugiate în Norvegia din sute cărora le-au dispărut copii). Evident că se fac abuzuri şi în Norvegia, şi evident că situaţia copiilor Bodnariu poate fi un abuz. Dar de aici până la a face legătura: Bodnariu-Barnevent-Norvegia stat fascist finanţat de Soros şi de iudeo-americani, păi e cam la fel cu legătura fotografii şi martorii din Elveţia la începutului sec XX, clasa de mijloc elveţiană de azi, Elveţia stat fascist, Soros, iudeo-americani, musulmani, homosexuali. O anarhie mentală care plictiseste omul lucid.
(Pierre Rădulescu Banu)
***
Note(*)
Podemos- ( în engleză "We can") este un partid de stânga Spaniol fondat în Martie 2014 în urma unor proteste contra inegalitaţii şi al corupţiei.
Syriza -este partidul radical politic de stânga Grec, fondat în 2004, are majoritatea parlamentară sub conducerea lui Alexis Tsipras (prim ministru)
Occupy- o mişcare internaţională care protestează împotriva inegalităţii sociale şi economice în lumea întreagă, cu scopul de a aplatiza ierarhiile politice şi economice
CinemAG
Pe bulevardul larg cu pomi udaţi de primărie
pe asfaltul proaspăt
pe care licăresc umbrele marilor reclame de neon
plăteşti şi intri
te aşezi în scârţăitul penibil de scaun vechi interbelic
(atenţie! vecina din rândul 4 e tare frumoasă...)
seminţe pe podea, ce nebunie genetică
grotescă necivilizaţie
doar am venit pentru cultură şi emoţii
pentru jalea urinalelor atacate de zombies
pe un ecran pătat de sânge şi dragoste
cu cine oare mă sarutam în pauza de după reclame?
şi cui ceream telefonul cu doar 5 cifre minuscule
(ce uşor era de ţinut minte)
dar uite că s-a făcut întuneric, doar lumina pâlpâie slabă pe feţe
apoi plecăm acasă suspinând, plini de impresii măreţe
ce minunata e viaţa altora spui
şi sala se goleşte, o plasatoare închide uşa de bronz
în urma noastră scaunele rămase singure
îşi îndreaptă spatele
strălucind nostalgii cu ochii lor de catifea..
**
viddi vici viddd
sunt cuvinte care mă fac silabă şi greaţă
un fel de mucegai în ochi, un lapsus intercostal
un icnet decisiv, un nod în gâtul meu voalat de războaie
mângâiat de alcool şi ţipete în vidul galactic
ca un eroic falus monumental
pus la paradele conceptuale
în insipide gări fără de steaguri..
ce bernă grea se aşează pe umerii mei
şi toţi strigă victorioşi olé,
în timp ce alţii muşcă din mere organic infertile
ca o femeie fără copil, ca un soldat fără patrie
o umbră pe pânza de proiecţie ieftină
de cort cazon, cortizon injectat în vena proletară
cultură vrem, sau cocaină?
un strigat slab cavernos!
ceva să mă scoată din sublimul cuvintelor
atât de vicios mă simt...
aici la colţul vid al mesei de scris
**
Câte degete ai la picioare?
Ce frumos m-ai părăsit în diez şi soprano alto
ce mângâiere e curgerea cuvintelor printre degete şi năluci
albe ca un pantof de nuntă
curajul tău de a simula insurmontabile prăpăstii
sau definiţii ale verbului a dormi
cu cineva
sau singur
deci la plural, într-o acoladă
gândită mental, sigilată şi arhivată
de două ori în casa cea plină cu saci şi pene
cu care încercam să zbor
între Scylla şi Charibda
pe când eram mic şi visam
la ce visam? acum sunt mare şi urât
vine o vreme când nu te mai uiţi în oglindă
e inutil, doar cerul gurii mai vorbeşte tot felul de
prostii, aberaţii despre dragoste sau socialismul spaniol
sau cine a mai murit şi cine nu
Ohh vai ce tânăr era, o floare nu alta, un mare poet..
apoi îmi fac un ceai albastru
şi mă gândesc la tine
oare câte degete ai la picioare?
Tablouri ale prostituţiei 1850-1910
Parisul secolului 19 a produs o artă urbană, semi-mondenă, lascivă şi fascinantă prin rolul pe care l-a avut în dezvoltarea artei moderne. Printre alte atracţii, caberetele şi bordelurile oraşului au sedus generaţii de bărbaţi,scriitori, fotografi şi pictori.
O mare expoziţie "Tablouri ale prostituţiei 1850-1910" deschisă la Muzeul Orsay ne prezintă între pereţi eleganţi de pluş roşu psiholgia şi sociologia prostituţiei.Cu 400 de opere expuse în diverse medii, este cea mai mare întânire pe tema prostituţiei. În centrul ei găsim vechi fotografii porno ale ambelor sexe cât şi homosexuali sau filme interzise tinerilor ca de exemplu "Fotoliul Dragostei" datorat lui Prince de Galle, 1890 în care sexul în trei se petrece pe un fotoliu special conceput scopului. Alte exponate sunt reclame ilustrate de bordeluri, picturi de Munch, Rouault, Vlamink, Van Dongen, şi mulţi alţii care demonstrează voayerismul artistic al Parisului, dintre al Doilea Imperiu şi până la Belle Époque, pentru subiectele sexuale tratate cu o amorală uşurinţă.
Jean Béraud, “Asteptare” (1880), photo by Franck Raux
Misterioasă şi eluzivă prostituţia îşi face loc în Arte devenind un subiect modern şi opulent. Trezit de fenomen Baudelaire declară: "Ce este arta? Prostituţie!"
Intenţionat, curatorul de la Orsay nu a instalat la intrare scandalosul tablou al lui Manet-Olympia (1863). Presupunem că în scopul de a nu amagii vizitatorul cu anticiparea unei revelaţii estetice contrastând cu clişeul central urmărit: Dominanţa bărbatului heterosexual asupra femeii. Un bun exemplu este pictura pornografică semnată de Jean-Louis Forain "Clientul " (1878) în care un bărbat neglijent cu joben şi priviri pofticioase alege între 5 femei dezbrăcate, aflate într-un bordel tapisat cu roşu.
Jean-Louis Forain "Clientul "(1878)
Ca mulţi alţi pictori Giovanni Boldini pictează la Moulin Rouge, celebrul cabaret din Montmartre. Tabloul ilustrează o scenă în care mulţi bărbaţi-clienţi flirtează cu femeile disponibile, gata să fie explorate.
Giovanni Boldini, “Sarbatoare la Moulin Rouge (photo by Patrice ...
Pictorul Toulouse Lautrec este bine cunoscut pentru scenele erotice pictate direct în bordeluri, cluburi şi cafenele. Manet este reprezentat cu celebrul tablou "Bal Mascat la Operă-1875", vom găsi câteva pânze Degas, Van Gogh cu câteva desene care estompează graniţele prostituţiei arătând curtezane, actriţe, cântăreţe, dansatoare, mai toate probabil întreţinute de protectori bogaţi. Un bun tablou este datorat lui Jean Béraud - Aşteptare (1880), în care femeia supusă privirii unui bărbatare o ambiguă identitate.
Instalatia Splendoare si Mizerie - Scene ale Prostitutiei
(photo by Sophie Boegly, © Musée d’Orsay)
O fostă prostituată vestită în Montparnasse, Kiki, devine un model celebru. Moştenise temperamentul mamei care născuse 6 copii din flori. Prima carte citită de Kiki a fost o broşură pornografică care o îndeamnă să poeze nud unui sculptor bătrân. Apoi va deveni preferata lui Soutin şi Modigliani. Kisling o declară femeia visurilor lui dar femeia alunecă spre Foujita, Man Ray şi alţii.
Henri de Toulouse-Lautrec, Inspectie
Un tablou de Lautrec ne atrage atenţia: "Inspecţia Medicală" -1894 în care o femei blondă aşteaptă vizita doctorului într-o grimasă tristă, de om jignit. Şi Picasso a adresat această scenă într-un melancolic tablou albastru "Femeie aşezată" transmiţând perfect starea de nelinişte a modelului.
Adrian Grauenfels
surse: Joseph Nechvatel, Internet
**
-->
Comentarii