Ştii, uneori
(GV)
Ştii, uneori, respir atât de greu,
milenii ce le porţi în valuri,
în praguri de biserici stând
cu sfinţii,
sub rătăcitul vis,
visat la maluri.
Mi-eşti timp, dorinţele mi-s mute,
în răstignirea mea,
tu îmi eşti clipa,
mă irosesc, când nu vor
să te-asculte,
nici zborul meu,
nici taina, nici aripa.
Îmi eşti şi sânge şi cuvânt iubire,
poteca spintecată de un spin,
când urc poveri în cer,
spre nemurire,
adâncul căruia ...
îi aparţin.
Mi-a mai rămas atât, un drum pe care,
eu sunt cu tine,
visul meu, tu eşti,
mă luminezi să-ţi fiu o taină, zare,
pe care-o ascunzi,
în ţărmuri îngereşti.

Comentarii