timpul

repetă-mi timpule, de vrei să vii

s-auzi cum zornăie prin poduri, vântul

cum apa se loveşte de stafii

când curge pe pereţi cuvântul,

 

să.mi spui de bate gongul în turla nopţii,

de sărbătorile sunt cum le ştiu,

de lumea în iţari îşi poartă sorţii

şi îngenunchează moartea în pustiu,

 

de se mai spun în şcoli iar rugăciuni,

de mama mai aşteaptă în prag spre seară,

de acasă au înflorit ai tatei pruni,

de cumva peste noi vreun înger se pogoară,

 

repetă-mi timpule de vrei să vii

din nou în casa în care m-am născut,

unde am crescut , noi doi copii,

până când tu în lume te-ai pierdut,

 

dar astăzi satul e căzut în neguri

şi sărbătorile cu toate s-au pierdut

pe la icoane stau rupte şterguri,

la sfinţii care i-am uitat demult.

 

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->