Timpul sensibilităţilor
Ninge iar în această zi
cu fulgi de cer prin aripile unui înger,
Ninge cu iubirea noastră purtată prin timp,
O bucurie infinită a sufletului
prin ferestrele deschise sau poate nici ea
ci doar un gând de împlinire,
Pe urmă doar conturul trupurilor
luminate în noaptea destinului.
Un fir în balansul căutărilor noastre.
Ard stelele căzute încălzind piatra
cu piatra aruncată-n oglinda apei,
un cerc într-un alt cerc, într-un alt cerc...
până la marginea apei,
la ultimul cerc, dintr-un alt timp!
Dacă vrem să căutăm ceva,
îndepărtând norii va trebui să ridicăm piatra,
ca odată găsit ce căutăm
să continuăm
să dăm la o parte noi pietre,
să îndepărtăm alţi nori,
toţi norii, până la ultimul de pe cerul nostru.
Ştiu, e posibil ca primul lucru găsit
să ne distragă atenţia căutării.
Ştiu, tot ce poţi atinge
te duce pe aleea dorită temporar,
căci drumul descoperirii este fericirea,
iar ce nu poţi atinge
eterna dorinţă - un drum nemărginit.
- 3 februarie 2012 -
Comentarii
ESTE O PLACERE SA VA REGASESC..!
LECTURAT CU PLACERE.. MULT SUCCES!
Multumesc pentru lectura si caldele impresii, draga Camelia.
Cu drag, Irina
Sensibil poem, ca sufletul tau.Citit cu placere.
Ma bucura vizita si semnul tau de lectura, Dan.
Cu drag, Irina