știu
peste tot octombrie,
știu că insulele risipite
de mare în aerul rece al dimineții
strălucesc cu culoarea dorului meu.
în ochi îmi întârzie struguri și gutui
și mai știu că orice există
devine cenușă.
dar nici cenușa spulberată a toamnei,
nici zborul de gheață al balaurului din vis
nu vor putea lua viața din viață.
știu că toamna taciturnă
își poartă hainele prin orașul meu
ca o femeie destrăbălată,
din lumea care aleargă de-a valma pe străzi
răsar doar lacrimi
și tăceri înfiorătoare.
trece pe stradă o femeie frumoasă,
fruct copt de carne, extaz sombru de vin roșu,
gură de dor ce face lirică și gura mea,
parfum calm pe coapse de prințesă,
gazelă celestă,
la umbra părului ei pălește spaima de aștri,
n-aș vrea ca destinul gelos
să te preschimbe-n cenușă
spre a hrăni, nerăbdător, rădăcinile vieții.
4 octombrie 2011
-->
Comentarii
Foarte frumos,sublime versuri...Felicitări
Ce frumos ai spus, Patricia...