Mă plouă Toamnă, toamna ta şi nici
nu simt stropii de-s reci sau calzi.
Mi-am învelit privirea în florile frunzelor tale
şi tot aici, sub cer, în anii ăştia, m-ai aflat.
Eu nu mai plec din tine.
Rămân chiar dacă te prefaci
când nori-ţi scuturi iarăşi,
poteci,
cărări
şi uliţi,
şanţuri
pe chipu-mi faci.
Sunt toate alte haine ce trupul le îmbracă.
Eu zarea ţi-o străbat cu aripile
dinlăuntru. Le vezi? Eu le desfac.
Întinse aşa cum sunt, prelată, perdea de vreme rea, mă ţin
purtat de doruri şi-ţi povestesc la gura unei sobe, c-o ceaşcă
de ceai să nu răceşti, iubirea vieţii tale strânsă la mine-n debara
ş-aştept cuminte creştetul să-ţi văd cum îţi albeşte părul.
Zâmbesc copiii şi cântu-ţi stă pe buze.
Cu sufletul mă prind în horă şi timpul (pe)trec.
24.09.2015, ora 14,20’
-->
Comentarii
multumesc din suflet voua tuturor pentru vizite, semne si cuvinte si multumesc incaodata pentru prezentarea-mi, o zi asa cum o doriti, Marius
Frumoase versuri!