Mă plouă Toamnă, toamna ta şi nici
nu simt stropii de-s reci sau calzi.
Mi-am învelit privirea în florile frunzelor tale
şi tot aici, sub cer, în anii ăştia, m-ai aflat.
Eu nu mai plec din tine.
Rămân chiar dacă te prefaci
când nori-ţi scuturi iarăşi,
poteci,
cărări
şi uliţi,
şanţuri
pe chipu-mi faci.
Sunt toate alte haine ce trupul le îmbracă.
Eu zarea ţi-o străbat cu aripile
dinlăuntru. Le vezi? Eu le desfac.
Întinse aşa cum sunt, prelată, perdea de vreme rea, mă ţin
purtat de doruri şi-ţi povestesc la gura unei sobe, c-o ceaşcă
de ceai să nu răceşti, iubirea vieţii tale strânsă la mine-n debara
ş-aştept cuminte creştetul să-ţi văd cum îţi albeşte părul.
Zâmbesc copiii şi cântu-ţi stă pe buze.
Cu sufletul mă prind în horă şi timpul (pe)trec.
24.09.2015, ora 14,20’
Comentarii
multumesc din suflet voua tuturor pentru vizite, semne si cuvinte si multumesc incaodata pentru prezentarea-mi, o zi asa cum o doriti, Marius
Frumoase versuri!