Toamna...
Am deschis braţele amândouă
să cuprind între ele zarea,
poate ascunsă-n stropi de rouă
toamna mângâie depărtarea.
Aş vrea s-o farmec cu cuvinte
un jurământ să-i fur pe-nserat,
printre şoapte s-o rog fierbinte
codrul să-l lase inmiresmat.
Să nu arunce bruma cea rece
peste câmpiile înflorite,
iar păsările să nu mai plece
de frig să nu fie fugărite.
Dar toamna nu vrea să m-asculte
frunzele- s de vânt spulberate,
păsările au plecat supărate,
iar bruma cade pe-nserate.
E tristă acum şi depărtarea
pustie pădurea plânge frunzişul ,
plânge în mii de valuri marea
că-i singură pe tot întinsul.
Doar toamna fără odihn- aleargă
se-mprastie printre clipe fugare,
vrea să cuprind- o lume-ntreagă
şi n-are timp de aşteptare...
-->
Comentarii
Suflet plin de poezie!
Superb poem...Felicitări!
Eşti atât de frumoasă
Toamnă a sufletului meu ,
Prind în palmă un strop
Din freamătul vântului....