Mulţimi de frunze colorează vântul
şi clatină crengile copacilor,
în fiece an face pe savantul
trăgând după el şiragul norilor.
Iritându-se pe a lor culoare,
se mai răzbună norii din când în când
pe capriciosul vânt ce nu îl doare
de flori, de frumuseţea verii, nicicând.
Neavând încotro, se-ntovărăşesc
ploile şi rafalele vântului
atunci când picioare grăbite păşesc
pe frunze dăruite foşnitului.
Draga vară, ciocnindu-se de toamnă,
s-a ferit apoi de furia bruscă,
dându-se la o parte ca o doamnă,
regretând că totul, acum se uscă.
Dar nici bine n-a ajuns coloratul
anotimp capricios cu mantia lui,
că păsările se rotesc de-a latul,
căutându-şi drum pe 'naltul cerului.
Şi cum pământul este acum vraişte
de-atâtea frunze şi multe vârtejuri,
se-apucă omul s-adune în traiste
recoltele să le ducă în beciuri.
Pătura groasă a toamnei se-aşterne
frumoasă şi rece printre ploi şi vânt,
o rază de soare încă mai cerne
din restul de vară, rămas pe pământ.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc frumos, d-na Aurelia!
Mulţumesc frumos, d-nule Vladimir Nechita!
o poezie minunata
o toamna unica si-adevarata -
descrisa-n mod convingator
deci ca urmare... o ador !