TOAMNA
O frunză se leagănă leneș, șovăitoare, dintr-o parte în alta
Şi-a pus veșmânt auriu de gală,”eleganta
Şi foșnește ușor către ale ei surate
Iși șoptește povestea de-o vară,
Despre copacul ei vrajit
Ce-acum plânge cu lacrimi ruginii,
Răvășit și desfrunzit
Despre mângâieri de privighetori și veverițe jucăușe.
Povestea ei de iubire cu vântul năvalnic,
Cu fior de zefir și mângâieri-adieri.
Se face frig în inimi și-n iubiri
Din cețuri călătoare și din gânduri hibernale
Mă arde dor de soare
Si mă rog la tine Toamnă,
Să-mi lași inima de copil și sufletul candid
Şi-ți promit să-ți las și eu
Frunze ruginii între pagini de carte
Ce se odihnește lângă șemineu
-->
Comentarii