Liniştea singurătăţii îmi plouă pe umeri.
Vine la mine doar Noaptea şi văd că poartă tot aceeaşi rochie neagră din trecut, cu paiete în formă de stele. Sigur şi-a luat azi şi evantaiul cel mare cu care-şi face vânt agitând nişte arbori. Ei murmură-ncet, pe limba aceea străină a lor, pe care eu nu am cum s-o-nţeleg. Doar simt cum parcă ar spune ceva despre toamnă, despre răcoare.
Aici la masa de scris, caietul meu stă deschis ca aripile unei păsări albe, căzută, împuşcată în zbor… Mi-e dor de literele mici, să se adune, să se ţină de mâini, să lege poeme. Fiindcă toamna aşteaptă - stă-n mine, stă să iasă din mine, să se-ntinda iarăşi ca nouă, prin lume.
Şi nu am cuvinte cu care s-o scot afară, am doar culori, felurite culori, valsând prin minte. Covoare şi pături de frunze ţesute cu foşnet îmi ies din memorii şi-ncet încet se vor aşterne şi-afară, peste pământul moale. Iar florile din grădina mea (ah, florile !), ştiu, or să plece toate să doarmă şi vor intra în mine, în suflet, la schimb.
Mi-e cam teamă de ploile multe reci, ce-or să cadă din cerul trist, pus pe plâns. Le ţin minte bine-n adâncuri, în oasele cu durere.
Le aud tânguitul.
Astăzi am început să scot toamna din mine. O depăn încet, din fuior mic de suflet. Şi are sunet moale, blând, ca de amintiri. Încet încet, ea se-agaţă de litere, se-ncovoaie, se-ntinde, geme şi naşte vreo câţiva pui negri de rânduri în albul caiet.
E toamnă-n caiet.
E toamnă-n mine. Şi-n tot.
ZiFrumoasă ( Mihaela Călin )
29.08.2013
-->
Comentarii
Multumesc doamna Lenus pentru apreciere si pentru ragazul opririi pe-aici. Multumesc mult. Zi buna !
Citit cu mare drag...Felicitări!