într-o toamnă înveşmântată
în sunete tatuate pe arcuşuri de vioară
ploaia picura din clape de pian note albastre
timpul învolburat
scurs prin clepsidra din copacul vieţii
desprinde frunzele îngălbenite de ani
schimbându-le iremedialbil
în nuferii argintii agăţaţi pe tâmple...
captivi prinşi fără voie într-un trecut
în care poate nici n-am existat
împiedicaţi de neacceptări
căutăm răgaz
să numărăm întrebările fără răspuns
stănd agăţati între două începuturi
strângem în pumn durerea ultimului sfârşit
înţelegand că lacrimile dorinţelor ucise
sunt aruncate pe rafturi prafuite de suflet
dependenţi de-o iluzie fără sens
nu putem pierde ceva ce nu am avut niciodată
doar iubind...liniştea coboară firesc în noi
prăbuşirea se schimbă în zbor
reclădind fericirea din frumuseţea lucrurilor simple
devii propriul arhitect al armoniei interioare
-->
Comentarii
cu deosebita consideratie pentru minunatele randuri Aurora! multumesc!
Va multumesc dragii mei pentru popas!
Multumesc Dan pentru apreciere!
multumesc Claudia de trecere si apreciere!
Am păşit delicat prin toamna din sufletul dumneavoastră,
să nu-i strivesc armonia şi frumuseţea esenţei...
Felicitări!
.
Cu plăcerea lecturii,
Aurora
Frumoase versuri.
Frumoase versuri ,felicitări !