Stă la soare-n grădiniță,
Pe o frunză arămie,
Domnișoara gărgăriță,
Ca focu-n toamnă târzie.
Nu mai are nicio treabă,
Casa-i o bijuterie;
Și-a venit s-asculte-n grabă,
Chiotele de la vie.
Am să-i șoptesc la ureche,
Să plece, spre altă zare,
Unde este-a ei pereche,
Să se facă ghicitoare.
*
Lângă ea, e melcul care,
De joc si de veselie,
Pierzând casa din spinare,
Cere alta cu chirie.
Iată și un greier ciut,
C-o furnicuță hazlie,
Din vară nu s-a lăut,
Și se scarpină-n chelie.
Și broscuța cea voioasă,
Are-acum ambiție,
Îi cheamă la ea acasă,
C-a intrat pe funcție.
*
Se adună-n jurul lor
Frunze-n troienire;
Ce ofteaza în decor,
Știți, ... de despărțire.
În ciorchine parfumat,
Mierea e-n visare,
Astăzi iar s-au sărutat
Ea și măndrul soare.
Depărtările-aducând,
Glas de vânt cu ace,
Toți se-ascund pe sub pământ,
Ori sub carapace.
-->
Comentarii
Un poem armonios si reconfortant. Frumos, am citit cu mare placere!
