În toamna generală, e o lună
În care toți vânează frumuseți.
E drept că sub imperiul Ei se-adună
Rapsozi forțați de lumea lor nebună!
Dar câți, de fapt, să numeri drept poeți?
Că toamna lor se-ntâmplă-n primăvară
Și-n iarnă, astea sunt doar tinereți!
Culorile ne dau pe toți afară
Din viața așezată, stagiară,
Din cumpene fixate în pereți.
Septembrie acuză în tăcere
Bigoții camuflați în catiheți
Ce iartă pânʼ la ultima tăcere,
Te fierb, apoi, în liniște cu miere,
Încât devii o cumpănă-n pereți.
Și, deci, e Toamnă! Mâinile se spală
De mustul poeziei, dacă vreți.
O iarnă grea și semiglacială
Ne-așteaptă în a primăverii școală.
Din toți bețivii, câți mai sunt poeți?
6 octombrie 2019
-->
Comentarii
Frumos, elegant...Și toți bețivii sunt poeți până se trezesc. Felicitări!
Superbe versuri...Felicitări!
Versuri sublime, cu iz de paradigmă dar și de paradox. Felicit ctitorirea. M-a bucurat popasul. La cât mai multă inspirație...