Soarele, cu paşii leneşi, se agață iar de cer,
Eu de mult am deschis ochii şi privesc la el stingher ;
Se uită ciudos la mine, i-am luat-o înainte...
Îmi este puțin ruşine, cum îți este de părinte
Dinspre teiul de la poartă, un parfum îmbietor,
Mă transformă, dintr-o dată, într un fel de Zburător!
Stau cu poza ei în mână, alergând prin galaxii,
Şi la gândul întâlnirii, sunt lovit de ataxii
Gândurile iar mă poartă într-o lume ireală,
Către cea care-mi jurase o iubiree ideală;
Stau sub razele de lună ca-n tabloul din poveşti,
Pe o pajişte-nflorită, cum e bine să iubeşti
Mă gāndesc cu nostalgie la vremuri demult apuse,
Când eram cu ea în brațe... acum sunt numai în vise.
Ea-mi jura cu pătimire dragoste nemuritoare,
Eu credeam (sărman netrebnic) vorba ei îmbietoare
Poarta inimii-am deschis-o, a intrat cu totu-n mine,
Am crezut (asta e viata), în cuvinte cristaline;
Nici nu mă gândeam vreodată c-o să plece precum ploaia
Vara, când dispare norul şi apare vâlvătaia
-->
Comentarii