Cu privirea pusă-n cruce,
Gura strânsă de-nsetare,
Tot icnea ca să aburce,
Moș Iloaie, pe-o cărare.
Mâniat e pe Ileana,
Că de când are feisbuc,
Ori e prea acrită zeama,
Ori e dulce ca un suc!
Straiele-i sunt ponosite,
Zdrențe-n coatele bătrâne,
Și de soare-s pârjolite,
C-a muncit zile, la grâne.
Ileana nu-l însoțește,
Cică de dureri e lată.
Și așa se fofilește,
Da tableta-i activată!
Ieri îi încropi distrată,
Vreo trei ochiuri întărite,
Și făcând grabnic salată,
Puse și omizi stâlcite.
N-a mai controlat verdeața,
Dădea laicuri, avea treabă,
Greața îi rări mustața,
Și-a vomat o zi întreagă!
E sleit, stomacu-l doare,
Și plecă la cositoare...
Decât ca ea, o putoare,
Mai bine să o omoare.
Șovăiește în cărare
Și fumează trei chiștoace,
Și trecând Miron călare,
Îl salută: -Hai, noroace!
Vrea să treacă mai departe,
Da-l vede-n mâhniri profunde,
Și din cale se abate,
-Leana, de soare, s-ascunde?
-Iaca de când cu feisbucul,
Leana parcă-i posedată,
Toată vara-mi cântă cucul;
Bat-o pacostea s-o bată!
Miron, ceafa-și netezește,
Strânge ochii de la soare,
Dregând glasul, chibzuiește...
-Ce-i feisbucul, arătare?
-Dac-ar fi vreo lighioană,
S-ar înspăimânta de moarte!
Eu am vină de ”satană”,
Că am învățat-o carte.
Când nu deslușea cuvinte,
Era gospodină bună.
Îmi gătea ciorbe, plăcinte,
Acum rar, poate la lună...
La ce să mai stea cu mine?
Nu mă spală, nu-mi gătește,
Foamea mă lasă pe vine,
Nici baremi nu mă cârpește!
Miron, clar, nu pricepuse,
Ce este acest feisbuc.
Netezindu-și cinga, spuse:
-Apoi eu, acu mă duc!
A plecat...dar și Iloaie
Se întoarse dus pe gânduri,
Acasă, printre butoaie,
Sorbind vin, vreo patru rânduri.
Cherchelit îi vine zorul...
Și la stivele de lemne,
Înșfăcă de jos toporul,
Să taie lemne, pesemne.
Da de unde? Necuratul
Îi ghiontește mintea creață:
”Ori îi dai una de-a latul,
Ori rămâi veșnic, paiață!”
S-a decis. Intrând în casă,
Își găsi consoarta moartă,
Deșirată pe o masă...
Acum blesteamă pe soartă:
-Îndurata-i spurcăciune
Să mă lași singur pe lume?
M-oi trosni și eu, pe bune,
Cum mai trăiesc, urâciune?
Iată-n ton de bocitoare,
Aude foșniri și șoapte,
Și zări o arătare,
Ce-l încremeni în noapte.
-De vrei să-ți redau consoarta,
Să-mi promiți moș zăbăuc,
Că-ți accepți cuminte soarta,
S-o lași zilnic pe feisbuc!
A jurat ținând icoana,
A promis cu gând curat,
C-o va ține ca cucoana...
Și Ileana s-a săltat.
........................................
La finalul pamfletării,
Vă divulg fără vreun ron,
Că alura arătării,
Era cert, a lui Miron!
-->
Comentarii