Am fost închis în unghiul
care răsfrânge lumina,
mai visător decât propria umbră
ce mă urmăreşte peste tot
şi nimeni n-o vede.
Crescut în memorie ca un copac
dincolo de zidul înţelegerii,
poartă prin el am să deschid,
să-mi treacă anotimpurile călare.
Uitarea o macin la morile de vînt
de-mi rămân amintirile galbene
în cântece plutitoare prin sânge
ce ascund în inimă comori.
Totul devine mişcare
împletire între idee şi vis,
odată cu fructul aşteptat şi copt
care-n miresme mă-mbată.
Pământul se cutrenmură tot mai des.
-->
Comentarii