Această zi, din apropierea echinocţiului de primăvară, se mai numeşte şi „ziua cucului”. Astăzi se provoacă „forţa oraculară” a cucului, cerându-i să spună câţi ani va trăi cel care întreabă, iar cucul aduce bucurie de viaţă lungă celui ce îi cântă, sau tristeţe dacă pasarea zboară fără să cânte.
“Cucule, să-mi spui cinstit
Câţi ani mai am de trăit?”
Simbolul suprem al cucului este scurgerea neîntreruptă a timpului şi repetarea anuală a scenariului din ciclul vieţii: naşterea (primul cântat) şi moartea (ultimul cântat). De aceea, el are tainice legături cu viaţa omului.
Se spune că e bine ca atunci când auzi cucul pentru prima oară în an, să ai bani la tine pentru „a-ţi spori norocul”.
Locul unde se aude întâia dată cântul cucului, în raport cu poziţia celui ce-l ascultă (în spate, în faţă, în stânga, în dreapta), sau locul unde este aşezat (pe o ramură uscată, pe o movilă, pe o grămadă de gunoi), repetabilitatea cântecului etc. reprezintă influenţe benefice: noroc, sănătate, căsătorie, sau malefice: boală sau moarte.
În folclorul românesc, cucul apare antropomorfizat: argat, slugă, tâhar, haiduc, părinte, soţ, ibovnic etc. dar pentru că este considerat simbol al primăverii, al timpului frumos şi al dragostei, îi sunt iertate toate.
În cântecele de dor şi jale, cucul este o sursă de inspiraţie melancolică, iar în creaţiile a căror temă este despărţirea fraţilor sau a soţilor, amplifică sentimentul de înstrăinare şi singurătate. Prin cântecul său, cucul prevesteşte venirea primăverii, dar şi norocul omului pe acel an. La auzul primului cânt al cucului, e bine să fim veseli, curat îmbrăcaţi, şi cu bani în buzunar.
Prin comportamentul său, începutul şi sfârşitul cântatului la date fixe, cucul marchează succesiunea a două fenomene astronomice importante: echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară: “Şi cucul, cum a sosit şi i s-a dezlegat limba, îndată începe a cânta şi cântă necontenit de la Bunavestire până la Sânzâiene sau până la Sânpetru”.
Conform tradiţiei, la Sânziene cucul se îneacă cu orz şi nemaiputând cânta, se preface în uliu până în primăvara viitoare, apoi glasul său este înlocuit cu cel al ciocârliei şi al privighetorii, chiar dacă numele îi rămâne cântat în doinele româneşti, colinde, proverbe şi zicători, sau este transpus simbolic în arta populară pe cămăşi, catrinţe, ştergare, obiecte sculptate în lemn, sau pe oale de lut.
În ornitologia românească, nu este nici o altă pasăre căreia poporul să-i fi dedicat atâtea legende, poveşti, cântece şi proverbe.
Pretutindeni, duce sau aduce cu el dorul de viaţă şi speranţa că după fiecare sfârşit, există un nou început.
Cum va fi vremea în această zi, aşa va fi şi de Paşte.
Se zice că acum începe să cânte cucul, chiar înaintea sosirii rândunelelor. Legenda spune că, pe vremuri, cucul avea pene de aur, iar nevasta sa se numea Sava. Sava a iubit însă privighetoarea, iar cucul, supărându-se, i-a spus că va fi plecat în lume, de la Blagoveştenie până în ziua de Sânziene. De aceea, timp de o lună, Sava îl tot cauta, strigând „cucu, cucu”. În concluzie, pasărea care se aude cântând începând cu 25 martie nu este cucul, ci nevasta acestuia.
O altă legendă spune că existau odată doi fraţi gemeni, care s-au pierdut unul de altul. Unul din fraţi îl caută mereu pe celălalt, numit „Cucu”. Se zice că după şapte ani cucul se transformă în uliu.
În unele regiuni, vânătorii iau anafura de la biserică şi o pun într-o gaură făcută în pom, pe care o astupă. Ţintesc apoi gaura. Dacă glonţul nimereşte anafura, va curge sânge, iar vânătorul respectiv va fi un ţintaş bun în timpul anului.
Barza
Odată cu venirea primăverii, sosesc păsările migratoare, printre care şi barza, purtătoare a multor semne şi simboluri:
dacă berzele pleacă din vreme, se spune că iarna va fi grea şi lungă;
dacă berzele pleacă târziu, oamenii spun că iarna va fi scurtă şi călduroasă;
se spune despre cine vede barza, că rămâne singur, mai cu seamă fetele şi feciorii (necăsătoriţi) ;
dacă se aprinde undeva o casă, barza vesteşte oamenii prin tocănitul cu ciocul.
Lipsind din peisajul rural pe timpul iernii, barza deţine valoare calendaristică şi meteorologică. Este o pasăre aşteptată cu nerăbdare şi primită ca un oaspete drag.
Legenda brânduşii
„Brânduşa de primăvară şi brânduşa de toamnă au fost două surori frumoase, alungate în frig de mama lor vitregă: pe una a alungat-o într-o primăvară timpurie iar pe alta într-o toamnă târzie. Văzându-le necăjite, Dumnezeu le-a prefăcut în flori. De-atunci ele se tot caută, fără să se poată întâlni vreodată. Una, floarea celor vii, înfloreşte primăvara, iar cealaltă, floarea celor morţi, înfloreşte toamna.
Se spune că cine va aduna brânduşe de primăvara şi le va uni în cunună cu cele de toamnă, ca ele să-şi spună dorul, apoi le va da drumul pe apă, face o faptă bună, pentru care Dumnezeu îi va ierta multe păcate”.
-->
Comentarii
@Lungu Elena - cateva informatii practice;
Prin zăpada subţire îsi face loc spre lumină o floare delicată, violetă sau portocalie. Si atunci când se deschid sute de flori odată, ele colorează întregul câmp.
Stânjenelul sau brândusa de primăvară (crocus heuffelianus) este o plantă bulboasă delicată, care înfloreste primăvara timpuriu. Planta nu creste foarte înaltă, iar florile sunt cam 4/5 din înălţimea ei. Frunzele sunt înguste si lungi. Florile au formă de cupă, atunci când se deschid, cu petalele ascuţite spre vârf. Culoarea petalelor este de la alb la portocaliu intens. Cel mai des întâlnite la noi sunt brândusele portocalii si lila.
Cum o îngrijim
Brândusa nu este pretenţioasă. Dacă o cultivăm în ghiveci, compostul trebuie să fie fertil, din frunze putrezite, nisip si turbă. Pe fundul ghiveciului se asază câteva pietricele sau cioburi, pentru a permite excesului de apă să se scurgă. Bulbii se plantează toamna, la 8 cm adâncime în pământ. Se udă cu multă apă la început si apoi se menţine umezeala constantă. După ce florile s-au ofilit nu se mai udă planta până în toamnă, cînd începe o nouă perioadă de crestere.
Cum se înmulţeste
Se înmulţesc foarte usor. în jurul bulbilor principali cresc bulbi mai mici, care pot fi separaţi si plantaţi separat. Această manevră se face după ce florile s-au ofilit. În anul următor vor înflori si ei.
Dăunători
Brândusa este o plantă foarte rezistentă. Totusi, dacă pământul în care creste nu are un drenaj foarte bun si bulbii stau în umezeală, atât în perioada de crestere, cât si în cea de stagnare, este posibil să fie atacată de ciuperci. Pentru aceasta, bulbii care nu rămân în pământ între cicluri trebuie păstraţi la loc uscat si răcoros.
Specii
Brândusele sunt foarte numeroase, dar toate foarte frumoase. Dintre cele mai des întâlnite menţionăm: Crocus Chrysanthus, cu flori galbene, Crocus Flavus, cu flori galben-portocalii, Crocus Sativus, cu flori mov-purpurii, Crocus „Firefly” care înfloreste abundent la sfârsitul iernii, si Crocus „Ladykiller”, o varietate de câmp cu flori albe cu pete violete.
Cum se pot pastra brandusele de primavara fara sa se usuce sa le facem cununa cu cele de toamna?
Se pot pastra uscate si se unesc asa?
Nu este bine ca să te prindă cântatul cucului cu stomacul gol şi nici nu este bine să auzi cântecul venind din spate sau din partea ta stanga, căci înseamna că aduce veşti proaste.
Dacă ziua de Bunavestire este o zi cu ceaţă, primavara va fi calduroasă.Este bine să mânănci peşte ca să fii sănătos şi vioi ca peştele în apă.Blagoveştenie este ziua când Biserica creştină celebrează vestea adusă Fecioarei Maria de Arhanghelul Gavril că va naşte Fiul fără înaintaşi, Iisus Hristos, sinonimă cu Buna Vestire. Sărbătoarea, fiind situată în imediata apropiere a echinocţiului de primăvară, când sosesc rândunelele şi începe cucul a cânta este denumită în Calendarul Popular şi Ziua Cucului.
La Blagoveştenie se efectuau nenumărate acte de purificare a spaţiului, de alungare a şerpilor de pe lângă casă şi a insectelor şi omizilor din livezi: afumarea cu tămâie şi cârpe arse a clădirilor, curţilor, oamenilor şi vitelor (Transilvania, Banat); producerea zgomotelor de care să se sperie forţele malefice prin tragerea unui clopoţel legat de picior (Transilvania) sau lovirea fiarelor (Banat); aprinderea focurilor în grădini şi livezi; scoaterea din lăzi a straielor şi ţesăturilor la aerisit. Fertilitatea în noul an era invocată prin stropitul rădăcinii prunilor cu ţuică; ameninţarea cu securea a pomilor fructiferi că vor fi tăiaţi daca nu rodesc (Banat, Transilvania). În alte zone ziua de Blagoveştenie era însă considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor şi plantelor: nu se puneau cloştile sau se credea că din ouăle ouate în această zi nu ies pui; vacile nu se „goneau“; nu se semăna porumbul (Moldova, Bucovina). În schimb, în vestul ţării se obişnuia să se altoiască pomii, iar în nord, unde primăvara soseşte mai târziu, să se scoată stupii la iernat. Blagoveştenia era un timp favorabil pentru aflarea norocului şi rodului pomilor fructiferi pentru previziuni meteorologice. Femeile strângeau apa provenită din neaua topită pentru a fi folosită în practicile de medicină şi cosmetică populară.
Importanţa sărbătorii este subliniată de sacrificiul peştelui care se mănâncă, indiferent daca ziua este de post sau de dulce. sursa:tradiţii