Transparenţa oglinzii sare-n ochi
prin strigătura chipului
unde culoarea privirii nu-i nuanţată
în vreo culoare de cer mare iarbă ţărână
ci în nuanţe de conştinţă care se-mpart
între ele şi taie macaroana
din mijlocul chefului de-a admira
machiajul sau zâmbetul de probă
ce şi-i le-a însuşit adineaori
pentru o ieşire-n societate
cu prieteni sau cunoştinţe de oriunde
nu contează să ştie că oricum
societatea e-o piesă de teatru regizată
pe moment şi jucată instantaneu de actori
nedistribuiţi în roluri principale ori secundare
deoarece deţin ce rol îşi doresc şi sunt
proprii scenarişti şi regizori
pentru o amplă panoramă.
Atenţia privirii şi conştinţa
produc carambol pe traiectoria
dintre imaginea chipului şi gândurile
plecate de mult la plimbare
pe aleea minţii ce-ajung să escaladeze
mai mult sau mai puţin
inhibiţia agăţată de inconştientul
cu uşile ferecate în lacăte
inventate de teama şi teroarea provocată
de fel şi fel de evenimente
trecute sau prezente unde speranţele
sunt pruncii veşnic vii ce aşteaptă
să fie luate în braţele sufletului
pentru a fi crescute în vise şi-apoi
transformate în fapte care să măture
mizeria de sub covorul înconştientului.
După plecarea din faţa oglinzii
transparenţa rămâne singură
să-şi facă de cap cu observarea
mobilei şi-a altor obiecte rămase
în compania ei şi s-aştepte revenirea
persoanei ieşită proaspăt din orbită
în timp ce memoria i se răsfrânge
în subconştient şi conştientul
strânge toate măştile din ţinuta exterioară
ce-arată spectaculos după părerea personală şi nerbdător
se-avântă în mirajul străzii şi-a societăţii
s-ajute la punerea în scenă a vreunui nou act
din piesa de teatru în momentul apariţiei sale.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc din suflet!