iubirea noastră-i un delir albastru
de trupuri
ondulându-se ca valul,
de nopţi destrămate de ploi, de potop,
pline de ruguri fierbinţi
şi îngeri fără aripi
nopţi pline de otrava ta
şiroindu-mi în vene, în amintiri,
în viitor
plâns fără plâns pentru grădinile
de dincolo de mare
prin care n-am trecut
pentru frunzele care cad
cum cad cuvinte moarte pe ruine
umbra lor continuă să se-nfăşoare ca iedera
pe inima ta,
pe melancolia ta cu aripi rupte
plâns fără plâns pentru atâtea trenuri
în care n-am suit
ca să nu coborâm,
pentru păsările plecate
să scrie psalmi pe ape,
pentru oraşele pe care le inventează
lumina în amurg
nopţi…şi noi, peregrini ai neliniştii,
căutându-ne unul pe altul, orbi,
agăţându-ne unul de altul, crâncen,
să dăinuim…să dăinuim…
-->
Comentarii