Trec zilele de-a valma, fără rost,
mă-ntreb uimit: ce vor lăsa în spate?
Din amintirea celor care-au fost,
noian imens de visuri spulberate.
Ce poate fi mai trist decât așa? –
să crezi în visul tău, să ai speranță,
fără să știi că-n umbră piaza rea
îți frânge zilnic orice cutezanță.
.
N-ai fost și nu vei fi deloc dorit
în lumea celor care se îmbată
doar cu iluzii smulse dintr-un mit
cu rădăcini înfipte-n niciodată.
Mergând spre nevăzutul nicăieri,
sunt ca o pleavă veșnic răscolită,
între un mâine ce va fi și-un ieri,
tărâțe sterpe din a vremii sită.
.
Atâția proști s-au cocoțat pe sus,
nicicând nu au visat așa mărire,
dar vântul nedreptății i-a tot dus
și neamurile proaste, în neștire.
Trăim cu toții un delir cumplit,
tot ce zidim se fură peste noapte
privim mirați prezentul adormit,
visând un viitor cu mierte-coapte.
.
În țara lui Păcală Cel Vestit
doar bășcălia dârză te mai scapă
sau șmecheria prostului școlit
ca broaștele rămase fără apă.
-->
Comentarii
Stimată doamnă Dorina Pop, vă mulțumesc cu prietenie și respect pentru pentru prezența dumneavoastră și pentru comentariul lăsat aici!
De-a valma trec și anii peste noi
Și ne trezim sleiți și plini de nevoi,
Însă iubirea ne ajută - rezistăm!
Ce-o fi vom mai vedea. Sperăm...