Trecere...

  Trecere...

 

Plecat prin timpul cel hoinar
sau risipit de vântul obosit,
am uitat că fără de-nceput
e trecea nostră spre infinit.

Nu ştim de unde vine gândul
şi unde se termină zarea,
de ce ne-am întreba anume
cum de se lasă înserarea?

Şi cine oare să răspundă
când inceputu-i doar sfârşit,
iar în secunda ce-am venit
timpul era deja trecut...

Ne căutăm un rost anume
iubim, urăm,şi spunem că trăim,
doar timpul ne mai aduc-aminte
c-am fost, când oglinda privim...

Şi din zbareatea de-a viaţă
constatăm c-am fost o clipă,
dintr-o imensitate infinită
ce -a zburat pe-a timpului aripă...

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->