Te iubesc! Te ador! Mi-e dor de tine!
Cuvinte împarfumate cu iubire
stropite cu balsam de sentimente duioase
din eul uman sau natural
le spunem
simţind că zburăm pe aripi de fericire.
Iubim! Adorăm! Ne este dor
pe şi de oamenii dragi şi uneori de necunoscuţi
nu reuşim câteodată să punem stavilă
unor simţuri ce se opresc într-o gară
pe unde şirul de şine întortocheate
ale sufletului nostru
ne conduc spre un tren ce nu bănuiam
că va fi al nostru într-o zi.
Iubire! Adorare! Dor nedorit şi nelipsit
vă simţim şi ne hrănim interiorul
cu roadele delicioase din iubirile noastre
pe care sufletul le preferă alături de aripile fericirii
ce trebuie şi ele unse la rândul lor
cu dulceaţa voinţei noastre
de-a iubi
de-a adora
de-a ne fi dor.
Trei cuvinte magice sau trei verbe
indispensabile şi necondiţionate vieţii
altfel ne-am fi născut fără noi
traiul nostru ar fi fost incolor şi anost
unde o a doua moarte ar fi existat
îmbrăcată ca o văduvă şi-ncălţată în pantofi
cu tocuri de cincisprezece purtând ca accesorii
o mască pe faţa hidoasă şi pe mâna dreaptă
o poşetă uriaşă cu cosmetice de îmbălsămat
căutându-ne pe fiecare-n parte
pentru a ne convinge
să ţinem pasul în trend cu ea.
Te iubesc!
Te ador!
Mi-e dor de tine!
Şi sunt cel(ea) mai fericit(ă)
din lume că exişti în viaţa mea!
Mihaela Moşneanu
Comentarii